Aplicație pentru învățământ online. Cum pot participa elevii la ore stând acasă

Data publicării:
aplicatie online invatamant

Elevul poate comunica şi învăţa cu profesorul aflat într-o sală obişnuită de clasă. În acelaşi timp, dintr-o altă locaţie, profesorul poate preda lecţia din faţa unei table electronice. Totul se întâmplă în mediul virtual. Utilizatorii au nevoie doar de un calculator şi o conexiune la internet.

Profesorul este conectat online cu mai mulţi elevi din clase separate, cărora le poate verifica temele. Cu ajutorul acestui program, un elev poate lucra de acasă, ca şi cum ar fi prezent la ora din clasă.

 „Pentru zilele în care lipseşti de la şcoală. Dacă, de exemplu, eşti răcit poţi să faci de acasă şi să iei parte la lecţia pe care o predă profesorul. Dacă sunt mai mulţi elevi, putem să împărţim elevii în două şi să avem un singur profesor care să ne predea”, spune Luca Munteanu, elev.

Am posibilitatea să urmăresc elevul, să interacţionez cu el, chiar dacă elevul nu se află în aceaşi sală de clasă în care sunt eu. Programul îmi permite să verific în fiecare moment dacă elevul este atent, pot să interacţionez cu el şi îmi dau seama dacă este atent sau nu este atent .Elevii sunt mai deschişi la nou decât cadrele didactice, primesc mai uşor acest tip de lecţie, interacţionaeză uşor”, explică Ioana Stoica, profesor de fizică.

Aplicaţia dă posibilitatea folosirii imaginilor şi a informaţiilor de pe internet.

„E un nou concept educaţional, pentru că el înglobează cele trei tendinţe mari actuale, învăţarea interactivă, cea din clasă, faţă în faţă, cu care ne-am obişnuit, ce a rămas din e-learning şi trendul acesta nou. Prin această aplicaţie se pot genera şi filme, care după aceea pot fi utilizate şi în acest tip de învăţare”, arată Varujan Pambuccian, profesor universitar.

În prezent, această aplicaţie este testată de un liceu din Capitală şi urmează să fie patentată în Statele Unite. Programul poate fi folosit şi de elevii claselor gimnaziale.

Sistemul va avea şi o evaluare online, vor determina participarea elevului şi conștientizarea lui în paşi normali, de a utiliza timpul la maximum”, subliniază Silvia Moraru, director, coordonatorul proiectului la Liceul Teoretic Național din București.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...