Admitere la Medicină. Stomatologia, specializarea preferată de viitorii studenți

Data publicării:
studenti - GettyImages - 10 iulie 2015-2

Întrebările din biologie plus fizică sau chimie nu au părut să îi dea peste cap pe tinerii care au învăţat cu pasiune.

„Se putea si mai uşor, dar a fost super ok. Am obținut 88 de puncte”, a spus o tânără.

„Având în vedere că anul trecut s-a intrat şi cu 75 de puncte cred că am făcut bine”, a adăugat o altă viitoare studentă.

Aproape 3.200 de tineri au candidat la Bucureşti pentru 950 de locuri fără taxă. Mulţi au gândit pragmatic când s-au înscris.

Cea mai mare concurenţă este la medicină dentară, cam 5 -5,5 pe un loc. Pentru că după ce șase ani de licenţă, un absolvent de medicină dentară poate intra direct pe piaţa muncii”, a explicat rectorul UMF Carol Davila, Ioanel Sinescu.

Pe locul doi au fost cei care vor la Medicină Generală, unde s-au înscris 2.000 de elevi pentru 500 de locuri. Nu doar emoţiile examenului le-au dat fiori, ci şi viitorul lor profesional.

Eu oscilez între medic cardiolog şi neurochirug. (Reporter: În România sau în străinătate?)Grea decizie! Nu ştiu încă!”, a spus un viitor student la Medicină.

Estimare ar fi: cam jumătate dintre ei pleacă, jumătate rămân în ţară să îşi facă rezidenţiatul. Şi o bună parte dintre cei care îşi fac rezidenţiatul în România vor rămâne să profeseze în România. Fiecare dintre ei caută pe de o parte mulțumirea profesională și pe de o parte mulțumire materială și se duc acolo unde le pot îmbina”, a spus rectorul UMF Carol Davila.

Ideal ar fi să le poată îmbina la noi. Pentru fiecare medic specialist pregătit în România, statul plăteşte echivalentul unui milion de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
„Tipul acela gay”. Elon Musk, vizat de declarațiile electorale ale lui Tim Walz, partenerul de campanie al...
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani