În Timișoara, printre cele mai căutate sunt facultățile de la Univeristatea de Medicină și Farmacie Victor Babes unde concurența este de trei candidați pe un loc. Și la Universitatea de Vest, locurile de la cele 70 de specializări sunt disputate până acum de peste 4.000 de candidați. Cei care vor să scape de examenul de admitere se pot înscrie la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
Și la Brașov, cap de listă in preferințele absolvenților de clasa a XII-a este tot Facultatea de Medicină. Aproape 320 de tineri au completat deja cererile de înscriere.
Medici vor să devină și peste 100 de tineri din Oradea care s-au înscis încă din prima zi. La Constanța, 4.100 de tineri au depus dosare pentru urmarea cursurilor la facultate.
Cei mai mulți vor să facă Științe Economice, dar si Medicină. În Moldova, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza a început deja sesiunea de admitere, iar cea mai mare concurență este la Facultatea de Drept: 800 de candidati pe numai 200 de locuri.
Și la Facultatea de Informatică numărul înscrișilor îl depășește cu mult pe cel al locurilor disponibile.