8 la sută dintre copiii români trăiesc în sărăcie severă. MTS face strategii, dar nu are fonduri să le aplice

Data publicării:
mame cu copii - 5436165-Mediafax Foto-Raul Stef

Ministerul îşi propune să atragă tinerii în activităţi culturale, să îi ajute să îşi găsească un loc de muncă sau să înveţe să dezvolte afaceri. Intenţia este nobilă, dar se loveşte de o realitate dură.

„8 la sută dintre copiii sub 18 ani trăiesc într-o sărăcie severă, cu un venit de mai puţin de 15 lei pe zi, iar 35 la sută dintre aceştia sunt romi. În timp ce copiii reprezintă cea mai săracă categorie a populaţiei din România, tinerii se află pe locul al doilea”, spune Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.

Cei de la Ministerul Tineretului şi Sportului nu au însă o idee clară despre ce trebuie să facă. Aşa că trag cu ochiul la un program al Ministerului Muncii.

Mai mult, şi Ministerul Educaţiei lucrează la un proiect asemănător. Aşa că ideea celor de la Tineret este bună, dar a venit un pic cam târziu, când alţii deja se ocupă de asta.

„Vom avea în vedere dezvoltarea învăţământului profesional dual, care se bazează pe colaborarea cu agenţii economici. În România suntem încă la începuturile acestui tip de învăţământ profesional dual, dar el există”, susţine Ştefania Duminică, secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar.

O ideea originală este însă cea prin care Ministerul Tineretului şi Sportului îşi propune să ajute tinerii defavorizaţi să aibă o locuinţă. Soluţia ar fi realizarea unui stoc de locuinţe sociale, spun specialiştii de acolo. De unde ar trebui să vină banii, nici ei nu ştiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri