Educația financiară pentru copii. Cum și de la ce vârstă abordăm tema banilor. Ce ne recomandă analistul financiar
Copilul care primește o educație financiară solidă, încă de la vârste fragede, are șanse mai mari să devină un adult responsabil, care să știe cum să își gestioneze bugetul. Însă, când este momentul oportun să facem educație financiară și cum trebuie să abordăm subiectul banilor cu copiii?
Educația financiară se face acasă, în familie, încă din primii ani de viață, din momentele în care un copil începe să conștientizeze valoare obiectelor din jur, fie ele și jucării.
Cum îi învățăm pe copii despre bani
Într-un context în care copiii, la vârste mici (3-4 ani), pot confunda nevoile cu dorințele și plăcerile, educația financiară este un subiect care trebuie abordat pe înțelesul lor.
"Nu există o vârstă anume de la care se începe educația financiară pentru copii, însă putem spune că un moment potrivit ar fi acela când copilul începe să se atașeze de un obiect (de exemplu, o jucărie). Implicarea părintelui vine atunci când îi explică celui mic faptul că obiectul a fost cumpărat, am plătit un preț/o sumă pentru el, de ce este important să avem grijă de el și, mai ales, ce eforturi se fac pentru a cumpără diferite lucruri.
Cum putem face asta? Printr-un exercițiu simplu. Să mergem cu copiii la cumpărături, la magazine, și să le arătăm întreg procesul, gestul pe care îl facem atunci când plătim. În felul acesta, le vom forma și implementa ideea că orice cumpărăm, se plătește cu bani, iar lucrurile pot avea o valoare financiară.
Chiar și de la vârste fragede, dacă îi punem în contact cu bani, noi, adulții, trebuie să încercăm să le explicăm ce reprezintă bani, de ce sunt importanți în traiul de zi cu zi și cum trebuie să îi folosim. Sunt lucruri elementare, de bază, care consider că sunt esențiale în prima etapă, atunci când vorbim de educația financiară pentru copii", a declarat pentru Digi24 Adrian Negrescu, analist economic.
Pușculița încă are rol educativ și poate fi o metodă de economisire pe înțelesul copiilor
"Sunt de părere că pușculița nu este o modalitate învechită de a-i învăța pe copii educația financiară, ci este o formă prin care pot afla ce înseamnă economisirea. Primul pas este să le explicăm ce înseamnă obiectul în sine, o pușculiă, apoi să le oferim ocazia să își aleagă un model preferat.
De asemenea, este indicat ca, atunci când putem, să le oferim și bani, nu neapărat sume mari, pe care să îi adune în pușculiță, deoarece de aici îi vom crea un mecanism de economisire, de strângere al banilor", spune Adrian Negrescu.
O pușculiță poate să îl responsabilizeze pe copil și să îl facă să înțeleagă importanța reală a dorințelor personale. Poate începe să își dea seama dacă este important să își folosească economiile din pușculiță pentru o plăcere de moment, o jucărie, sau o necesitate.
Copilului nu îi trebuie interzis dreptul la informație, indiferent de vârstă
"Niciunui copil nu îi trebuie interzis dreptul la informație, indiferent de domeniu, ci trebuie explicat, contextual, la momentul potrivit, orice subiect de interes. Interzicerea unui lucru, fie el privitul la tv, tabletă sau consumul unui aliment, va genera o frustrare și, poate, un comportament neașteptat, chiar negativ din partea copilului.
Din această perspectivă, din punct de vedere financiar, adulții trebuie să le explice copiilor valoarea banilor și să le dozeze experiențele în așa fel încât să nu ajungă să cheltuiască o sumă mare de bani pe lucruri nefolositoare, de care nu au neapărat nevoie. Practic, să îi învățăm ce înseamnă moderația și responsabilitatea", a precizat analistul economic pentru Digi24.
Copiii nu ar trebui să fie premiați cu o sumă de bani în urma unei acțiuni pe care o desfășoară
"Nu sunt de părere că este o modalitate sănătoasă, aceea de a-i recompensa financiar pe copii, atunci când au făcut un lucru, fie el acasă, la școală sau în societate. Cred că o vorbă bună, o recunoștință pentru lucrurile făcute este de ajutor pentru creșterea stimei de sine a copilului.
Mai important, decât să le oferim bani, este să le oferim apreciere. În caz contrar, oferindu-le bani, s-ar putea ca, unii copii, să se obișnuiască cu această modalitate de lucru și să ajungă să facă o activitate ori să își organizeze viața doar pentru că știu că vor fi recompensați financiar. Modalitatea de recompensă financiară poate fi o capcană periculoasă și nu este indicat să îl înveți pe copil cu o dependență financiară", precizează Adrian Negrescu.
Educația financiară pentru copii trebuie să fie bazată pe comunicare și transparență
Discuțiile despre orice în familie trebuie să fie sincere, reale, transparente, cu atât mai mult despre bani.
"Educația financiară în familie, implicit cu copiii de vârste fragede, trebuie să fie întotdeauna un subiect transparent și deschis. Părinților nu trebuie să le fie rușine să le spună copiilor dacă au sau nu bani pentru a cumpăra un lucru, fie că vorbim de haine, alimente, jucării, ori dacă au bani pentru a merge într-o anumită vacanță.
Să nu încercăm să le ascundem situația financiară din familie, ci să aducem mereu explicații, pe înțelesul lor, despre priorități și dorințe personale, fără să le creăm false așteptări ori iluzii.
Concret, este important să nu îi mințim pe copii că le vom cumpăra un lucru, dacă acesta nu este necesar ci, mai degrabă, să le explicăm valoarea obiectului. Falsele speranțe, mai ales cele care au legătură cu zona financiară, pot crea frustrări multiple în rândul copiilor de toate vârstele", potrivit Adrian Negrescu.
Ce înseamnă educație financiară pentru adolescenți
Trecuți de vârsta copilăriei, adolescenții sunt tineri care, deja, își pot câștiga proprii lor bani.
"Este perioada în care pot avea un job, cu jumătate de normă, iar părinților nu trebuie să le fie rușine să le propună un loc de muncă. Vor învăța real ce înseamnă un salariu, bani munciți și primiți de ei.
Americanii, sau societatea occidentală, folosesc acest tip de relaționare în familie, între părinți și copii. Este o modalitate de responsabilizare pentru copil, din punct de vedere financiar. Și nu vorbim aici despre copiii fără posibilități, ci de toți adolescenții, din toate categoriile sociale.
Sunt de părere că și noi, românii, ar trebui să procedăm în acest fel cu copiii, deoarece în acest mod, le vom oferi posibilitatea să muncească pentru ei, și vor învăța valoarea banilor. Este și o etapă care îi va ajuta să își dea seama ce vor să facă în viață, ce cale vor să urmeze în cariera profesională.
În aceeași măsură, nu sunt de părere că trebuie să impunem un domeniu ori un traseu în viață, ci doar să îi încurajăm oricând este nevoie, mai ales la vârsta adolescenței", conchide Adrian Negrescu.
- Etichete:
- educatie financiara
- servicii financiare
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News