Arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au descoperit în zona centrală a oraşului un drum roman vechi de 2.000 de ani, care s-a păstrat în condiţii bune. Ei explică durabilitatea acestor drumuri prin faptul că au fost folosite mult timp și întreținute.
„Au fost găsite mai multe fragmente de drum roman, acoperite cu dale şi cu construcţie de pietre de râu, lipite uneori cu mortar, pe o adâncime de circa 80 cm. Orientarea drumului este nord-sud şi probabil este legat de trama stradală a oraşului roman Napoca”, a declarat arheologul Cristian Dima de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, potrivit Agerpres.
El spune că drumurile făcute de romani au fost folosite multă vreme după căderea Imperiului Roman şi că unele sunt utilizate chiar şi în zilele noastre, cel puţin traseul lor.
„Drumurile romane, cam ca în tot ceea ce a fost Imperiul roman, au fost reutilizate după căderea imperiului. Sunt exemple foarte multe în Italia, Via Apia etc. Ele sunt refolosite. La noi, Evul Mediu începe undeva în secolul XIV, în Cluj, cu întemeierea cetăţii. Sigur, austriecii le-au refolosit în perioada lor, după aceea trama stradală şi cea de astăzi încă se păstrează, mai mult sau mai puţin, cum a fost în perioada romană. Sunt identificate mai multe drumuri, şi în aşezările civile romane, şi în aşezările militare, în special. La Alba sunt descoperite multe drumuri, chiar în zona castrului XIII Gemina, la Turda sunt descoperite iar câteva drumuri. Drumul imperial pe care l-am descoperit noi, cei de la Muzeul din Cluj, la săpăturile din 2021, pe traseul autostrăzii, drumul descoperit în zona castrului roman de la Sutor etc”, a mai precizat arheologul clujean.
De ce au rezistat atât de mult drumurile romane
Potrivit acestuia, multe drumuri din prezent păstrează cel puţin traseul drumurilor de acum 2.000 de ani.
„O parte a reţelelor/traseelor drumurilor romane se mai păstrează şi în prezent. În special în locurile rurale, tramele stradale ale satelor păstrează tramele stradale. În oraşele mai mari, unde sunt mai multe intervenţii, nu se păstrează întocmai. Şi între localităţi, în mare parte se utilizează aceleaşi trasee. În Transilvania, unde a fost Imperiul habsburgic şi austro-ungar, care au făcut foarte multe lucrări edilitare, multe dintre ele au fost modificate”, menţionează Cristian Dima.
El subliniază că rezistenţa şi durabilitatea drumurilor şi a altor construcţii făcute de romani se datorează şi faptului că au fost refolosite şi întreţinute ulterior, dar şi tehnologiei romane, înaintată pentru acea vreme.
„Aveau o tehnologie destul de înaintată pentru vremea respectivă. Făceau treaba destul de bine. Se făcea o structură destul de solidă, cu pietre mari la bază, apoi cu pietre mărunte şi apoi dale mari în partea superioară, prelucrate mai mult sau mai puţin. În Cluj s-au folosit dale de Feleac, unele dintre ele rotunjite. La o scară mai redusă, seamănă destul de bine cu ceea ce se păstrează azi la Pompei. Rezistenţa construcţiilor romane se datorează în bună măsură şi mortarului pe care l-au inventat atunci, dar şi refolosirii lor ulterioare, prin care cei care le-au refolosit au avut grijă să le păstreze”, explică arheologul clujean.
Conform cercetătorilor, romanii produceau un beton foarte rezistent prin amestecarea varului şi a rocii vulcanice. De asemenea, pentru structurile subacvatice se amesteca var cu cenuşa vulcanică pentru a forma mortar, iar acest mortar se amesteca cu tuf vulcanic şi se punea în forme de lemn, iar apa activa o reacţie chimică fierbinte. Moleculele de apă intrau în structura varului, iar acesta reacţiona cu cenuşa în aşa fel încât întreg materialul se cimenta.
Editor : B.P.
