Video Două avioane s-au ciocnit pe aeroportul din Suceava. Momentul, surprins de un pasager

Data actualizării: Data publicării:
avioane wizz

Două avioane Wizz Air s-au ciocnit marți, pe platforma Aeroportului Suceava, scrie News Bucovina.

ACTUALIZARE 16.38. Compania Wizz Air a confirmat că zborul W6 4692, de la Suceava la Dortmund, în timp ce rula la ieșirea din poziția de parcare, a intrat în coliziune cu stabilizatorul orizontal drept al unei alte aeronave WIZZ, care era parcată pe o poziție adiacentă, fără pasageri la bord”.

„Toți pasagerii zborului Suceava-Dortmund sunt nevătămați și au fost debarcați în siguranță. Wizz Air pune la dispoziție o aeronavă de înlocuire pentru zborul afectat și va transporta pasagerii la destinație în cursul zilei de astăzi”, a precizat compania.

„Wizz Air își cere scuze pasagerilor afectați și îi asigură pe toți clienții că siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor sale rămân prioritatea principală a companiei aeriene”, au spus reprezentanții companiei.

Unul dintre avioane, care urma să zboare spre Dortmund, a lovit cu aripa stabilizatorul orizontal al unei alte aeronave Wizz Air, aflată pe platforma aeroportului, în timpul manevrării la sol, potrivit martorilor, mai scrie publicația citată.

În urma incidentului, pasagerii cursei Suceava-Dortmund au fost coborâți din aeronavă, iar zborul anulat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri