Dotarea Armatei României „trece în cu totul şi cu totul nou nivel”, spune președintele Iohannis

Data publicării:
militari romani in formatie
Armata României. Foto: Facebook / MApN

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Cincu, că România este în faza în care dotarea Armatei trece în cu totul şi cu totul nou nivel, prin alocarea a 2,5% din PIB. Şeful statului a mai afirmat că dotările recente au schimbat complet faţa Armatei române.

„Suntem în faza în care dotarea Armatei noastre trece în cu totul şi cu totul nou nivel. Încă din 2015 am decis să alocăm 2% din PIB pentru Apărare, din care o mare parte pentru dotare, iar începând din acest an alocăm 2,5% pentru Apărare”, a spus preşedintele, întrebat despre starea Armatei Române.

Şeful statului a arătat că „acest lucru ne-a permis să abordăm noi achiziţii de mare amploare, de mare importanţă, armament ultramodern de ultimă generaţie”.

„Dar, să nu uităm, în acelaşi timp, aceste alocări au permis o pregătire superioară a personalului militar, pregătire care evident că se desfăşoară continuu, de exemplu, aici în baza Cincu, împreună cu aliaţii. Aceste dotări care au fost achiziţionate, care s-au realizat, au schimbat complet faţa Armatei României, însă suntem hotărâţi să continuăm cu aceste programe de înzestrare şi cu siguranţă Ministerul Apărării o să vă dea mult mai multe detalii. Important e să ştim că banii sunt foarte bine folosiţi pentru dotare şi pentru pregătirea militarilor”, a mai spus şeful statului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri