Doi colindători, prinși după ce au furat telefonul gazdei

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie2

Doi adolescenți din Bihor sunt cercetați de polițiști după ce au furat un telefon dintr-o casă în care au fost la colindat. Gazda a realizat ce au făcut cei doi și a anunțat imediat autoritățile printr-un apel la 112.

telefon in mana
FOTO: Shutterstock

În vârstă de 14, respectiv 15 ani, cei doi colindători din Șuncuiuș, județul Bihor, s-au dus în ultima zi din an în comuna Vadu Crișului. La una dintre casele în care au intrat au profitat de neatenția gazdei și au plecat cu un telefon mobil în valoare de 400 de lei.

Proprietara locuinței a observat dispariția aparatului și a anunțat imediat Poliția.

„În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, polițiștii din Borod au identificat cu operativitat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi tineri de 15 și 14 ani, ambii din comuna Şuncuiuş, județul Bihor, de la care polițiștii au recuperat telefonul sustras”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Cei doi colindători sunt cercetați acum pentru furt de către agenții Secției 1 de Poliție Rurală Borod.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri