Doctorița acuzată că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști și soțul ei au fost reținuți

Data publicării:
Vaccin împotriva Covid-19.
Vaccin împotriva Covid-19. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primul medic de familie prins cu „vaccinarea la chiuvetă”, o doctoriță din Dâmbovița, a fost reținută pentru 24 de ore. Aceeași măsură a fost luată și față de soțul ei, potrivi IPJ Dâmbovița. Femeia este acuzată că ar fi dat adeverințe de vaccinare fictive pentru 10 persoane.

Este vorba despre un nou fenomen, numit „vaccinare la chiuvetă”, prin care medicul ar fi aruncat serurile și a eliberat adeverințe false de vaccinare persoanelor fără să le imunizeze, de fapt.

Doctorița ar fi vaccinat fictiv 10 fotbaliști de la clubul de fotbal din Pucioasa, condus chiar de soțul ei. Potrivit IPJ Dâmbovița, au fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Polițiștii au deschis 200 de dosare penale, în care sunt implicate 400 de persoane, pentru vaccinare fictivă.

„Este un gest imoral și incalificabil pentru cei acceptă așa ceva, din rândul personalului medical. Este dezonorant pentru profesie, este dezonorant pentru tine ca persoană și nu aș vrea să cred că sunt persoane care fac chestia asta pentru bani”, a spus la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri