Este situație critică într-o comună din Călărași. Valea Argovei este liderul infectărilor și codașă la vaccinări în județ. Primarul nu mai știe cum să-i convingă pe localnici să se imunizeze, așa că le-a transmis un mesaj din cimitir.
Clopotele sparg tihna toamnei la Valea Argovei. Covidul face ravagii în toate cele cinci sate. Din cei 2261 de cetățeni, 58 sunt infectați. Câțiva n-au reușit să lupte cu boala. Au murit. Ieri, virusul o femeie de 60 de ani. Nevaccinată. Azi dimineață... o mână de gropari, tot nevaccinați, i-au săpat mormântul. Primarul a mers la cimitir să discute cu ei și să transmită un mesaj întregii comune.
Costel Boitan, primarul comunei Valea Argovei: "Sfatul meu și sugestia e să vă vaccinați, fraților! O să facem o caravană, cum am mai făcut, cu ajutorul celor de la DSP Călărași și a SMURD-ului, și la primărie. Dar până atunci, centrul de vaccinare, fără programări și fără nu știu ce, cum era înainte, la Lehliu. Este singura soluție de ieșire din asemenea boală!
Avem 5 inși decedați la nivelul comunei, de COVID! Adică e destul de grav! Vaccinați-vă, dragi cetățeni! Este singura soluție de a trece prin boală mai ușor! Altfel, uitați ce se întâmplă!"
După discuția cu primarul, groparii din cimitir au spus că au fost convinși să se vaccineze.
Dincolo de cimitir, ulițele-s aproape goale. Oamenii ies din curți să meargă la magazin și cam atât. Mai puțin de 15% din populația comunei este vaccinată.
De teama îmbolnăvirii și de moarte, oamenii spun că se vor vaccina: "Ce să facem? De frică, de astea, de teamă de boală. Să scăpăm o dată de boala asta, de pandemia asta. E greu. E foarte greu, să știți."
La doar 12 kilometri distanță de Valea Argovei, conform culorilor sanitare este verde. Comuna Gurbănești are doi cetățeni infectați și mulți vaccinați în ultimele zile. Nu bat clopotele-n sate, se respectă regulile pandemiei. Comunitatea își vede liniștită de viață. Se bucură de toamnă. Unii... fac țuică la șosea.
Editor : Georgiana Marina