De ce a fost lăsat liber Horațiu Potra. Motivarea magistratului de la Judecătoria Ploiești

Data actualizării: Data publicării:
Horatiu Potra
Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Ploieşti, care a respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de arestare preventivă a lui Horaţiu Potra şi a încă unui inculpat, consideră că nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă şi semnificativă a ordinii publice.

Conform motivării acestei decizii, cu privire la inculpatul Horaţiu Potra s-a reţinut că, la începutul lunii decembrie 2024, prin postările sale cu tentă naţionalistă de pe contul său de Facebook a instigat în mediul online, în mod public, ca populaţia să protesteze pe raza municipiului Bucureşti împotriva deciziei Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, iar ulterior, în realizarea acestei rezoluţii infracţionale, a fost depistat la data de 8 decembrie, de către organele de poliţie în timp ce se deplasa pe raza satului Gura Crivăţului din comuna Măneşti, judeţul Prahova, în timp ce mergea spre Capitală împreună cu celălalt inculpat cu un autoturism în care au fost găsite un pistol neletal, un articol pirotehnic tip petardă, precum şi mai multe arme albe, scrie Agerpres.

„Deşi organul de urmărire penală învederează că înlăturarea stării concrete de pericol pentru ordinea publică poate fi realizată numai prin înlăturarea temporară a inculpaţilor din comunitatea afectată de ecoul faptelor sale penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că inculpaţii nu s-au sustras de la urmărirea penală, prezentându-se la chemările organelor de cercetare penală. În plus, organele de cercetare penală au făcut deja dovada că au acţionat cu promptitudine şi fermitate în acest caz, aspect care exclude la acest moment existenţa unor temeri că societatea s-ar simţi ameninţată şi neprotejată prin lăsarea în libertate a inculpaţilor.

Astfel, având în vedere gravitatea scăzută a faptei, judecătorul apreciază că aceasta nu poate conduce la dispunerea unei măsuri atât de aspre precum cea a arestării preventive, recurgerea la o asemenea măsură fiind de natură să încalce principiul subsidiarităţii măsurilor preventive. Din actele aflate la dosarul cauzei reiese faptul că presupusa faptă comisă nu prezintă elemente care să conducă la concluzia existenţei unui pericol social pentru care să se impună luarea măsurii arestării preventive şi nu a produs în concret urmări grave. De aceea, judecătorul apreciază că, în cauză, nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă şi semnificativă a ordinii publice”, arată motivarea instanţei.

„Gravitatea faptei imputate este de nivel redus”, spune judecătorul

Totodată, judecătorul de drepturi şi libertăţi a analizat şi conduita anterioară a inculpaţilor, arătând că gravitatea faptei imputate este de nivel „redus”.

„Astfel, potrivit fişelor de cazier judiciar, inculpaţii A B (Horaţiu Potra - n.r.) şi CD nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, iar din referatul cu propunere de arestare preventivă rezultă că, în anul 2011, inculpatul A B a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Sibiu la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, pentru activităţile desfăşurate în aceste tabere care se organizau pe principiile unei structuri paramilitare, respectiv antrenamente cu folosirea unor arme albe şi de foc. P

unând în balanţă, pe de o parte, gravitatea faptei imputate, care este de nivel redus, iar nu de nivelul unei gravităţi deosebite, astfel cum s-a alegat în cuprinsul propunerii formulate, cu, pe de altă parte, situaţia inculpaţilor şi circumstanţele personale ale fiecăruia dintre aceştia, judecătorul apreciază că prima nu cântăreşte suficient cât să permită luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive chiar şi în situaţia unor fapte de o gravitate abstractă şi concretă medie, ceea ce ar duce la lipsirea de semnificaţie a caracterului excepţional al acestei măsuri preventive”, explică judecătorul, conform documentului citat.

Potra, sub control judiciar

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Ploieşti le-au impus celor doi inculpaţi mai multe obligaţii, între care aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

De asemenea, cei doi sunt obligaţi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă.

Tribunalul Prahova judecă, vineri, contestaţiile procurorilor şi ale inculpaţilor faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri