Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor și actual secretar general al ALDE, a provocat accidentul din 26 decembrie, de pe DN7, în urma căruia doi oameni au murit. Polițiștii din Argeș au confirmat acest lucru la aproape 24 de ore după tragedie. Nu au precizat, nici până acum, ce s-a întâmplat exact în momentul accidentului, deși au apărut discuții despre faptul că politicianul ar fi folosit telefonul mobil. Cât despre Daniel Chițoiu, acesta are două coaste rupte. Nu este în stare gravă dar a fost adus, totuși, la Spitalul Floreasca din București, unde le-a cerut medicilor să nu facă publice informații despre el.
Paramedic: Nu mai filmați, vă rog frumos.
Reporter: Nu, că e vorba de Daniel Chițoiu de la PNL, de la ALDE acum.
Paramedic: Da, dar nu e etic.
Reporter: Nu e foarte etic, știm cu cine avem de a face, mai ales că i s-a făcut rău omului cu Loganul și era pe contrasens. Știți cumva care din ce direcție venea?
Reporter: Cine a intrat în depăşire?
Martor: Păi, Audi. N-a intrat în nicio depăşire, nu era nimic în faţă. A părăsit banda şi a intrat pe cealaltă bandă.
Reporter: Şi Loganul mergea pe banda lui?
Martor: Loganul venea normal, de la Piteşti.
Reporter: Dumneavoastră unde eraţi?
Martor: Uite maşina!
Reporter: Aţi fost prima maşină!
Martor: Păi, da, binenţeles!
Imediat după accident, fostul ministru a fost fotografiat în timp ce mergea în spatele unui agent de poliție care a intervenit la locul accidentului.
Câteva ore mai târziu, politicianul era dus pe targă la Spitalul din Pitești, de unde a fost transferat apoi la Spitalul Floreasca din Capitală. Cadrele medicale au precizat că Daniel Chițoiu are mai multe coaste rupte.
Pentru polițiștii care au făcut cercetarea la fața locului, concluzia e clară.
Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Agenților de Poliție: „S-a stabilit cu certitudine că mașina condusă de fostul ministru a părăsit sensul de mers și a intrat în mașina care circula regulamentar de pe contrasens, iar din păcate conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacție sau poate nu a avut unde să tragă pe dreapta pentru a evita coliziunea. Nu se știe din ce motive a părăsit mașina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze. Probabil că în câteva zile vom afla exact ce s-a întâmplat, s-ar fi putut ca domnului ministru să-i vină rău”.
Fost ministru de Finanțe, pe vremea alianței USL, Daniel Chițoiu a scăpat de urmărirea penală în dosarul Carpatica ASF, pentru că parlamentarii au respins solicitarea DNA. Iar când alianța PSD-ALDE încă exista, Daniel Chițoiu a contribuit la realizarea bugetului pentru 2019. Cel puțin, asta reiese dintr-o poză postată în ianuarie pe Facebook de Liviu Dragnea, însoțită de comentariul „Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine!”
Citește și CTP, revoltat de reacțiile la accidentul lui Chițoiu: „Cum să spui că mortul a greșit că nu a fost Schumacher?”
Redactor web: George Costiță