Cutremur cu magnitudinea 3,4 în judeţul Buzău

Data actualizării: Data publicării:
seismograf cutremur
Seismograf. Foto: Getty Images

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 1:06, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 142 de kilometri în apropierea oraşelor: 68 de kilometri est de Braşov, 80 de kilometri nord-est de Ploieşti, 112 kilometri sud de Bacău, 123 kilometri vest de Brăila, 124 kilometri vest de Galaţi şi 132 de kilometri nord de Bucureşti.

În luna decembrie, în România, au fost înregistrate trei cutremure cu magnitudini între 2,7 şi 3,6.

În acest an, cel mai semnificativ cutremur a avut magnitudinea de 4,7 şi s-a produs în judeţul Suceava pe 18 mai 2019.

În 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un seism de 5,8, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri