Cum se va desfășura vaccinarea anti-Covid în școli. Precizările lui Valeriu Gheorghiță

Data actualizării: Data publicării:
copil care este vaccinat in brat
Vaccinarea copiilor cu vârste de peste 12 ani se va putea face și la scoală. FOTO: Guliver/GettyImages

Familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăviri prin Covid, iar cele cu copii de la clasele primare în sus au risc de 20- 25%, a declarat, marți, medicul Valeriu Gheorghiță, care a subliniat astfel necesitatea campaniei de vaccinare anti-Covid în școli și organizarea imunizării în unitățile de învățământ.

"În ceea ce privește vaccinarea în unitățile de învățământ, preocuparea de bază este aceea de a crește accesul la vaccinare al tuturor celor care vor să se vaccineze. Mă refer la copiii eligibili, cu vârsta de peste 12 ani. Vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice, dar și părinții și bunicii care locuiesc la aceeași adresă.

Vor fi unități de învățământ unde se vor organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care să funcționeze pe perioada cât e adresabilitate în rândul unității de învățământ. Acolo unde unitatea de învățământ are un centru de vaccinare în apropiere nu se justifică să se organizeze altul.

În urban și rural, principala logistică care asigură accesul la vaccinare va fi cu echipe mobile. Fiecărei unitate de învățământ îi va fi alocată o unitate mobilă, și unitatea va centraliza periodic persoanele care vor să se vaccineze", a explicat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a spus și cum se va organiza activitatea de vaccinare în școli. Astfel, se va stabili un interval orar, o zi pe săptămână, se va identifica spațiul unde se poate face vaccinarea. Minorii trebuie să fie însoțiți de un aparținător. Și aparținătorii se pot prezenta ca să fie vaccinați, a adăugat el.

"Este important să promovăm conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, deoarece există riscul că un copil care se infectează să transmită virusul membrilor familiei.

Familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăviri prin Covid, cele cu copii de la clasele primare în sus au risc de 20- 25% pentru cazuri în interiorul familiei. Se confirmă că transmiterea e și de la copii la părinți și bunici", a afirmat Gheorghiță.

Vor fi organizate cabinete de vaccinare și în campusuri studențești.

Din septembrie, vor fi acțiuni de informare online la ședințe cu părinții în care se va răspunde la întrebările legate de vaccinare, a adăugat medicul.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei