Cum s-a transformat România în 30 de ani
Am moştenit o structură a economiei care s-a dovedit dificilă şi ne-au trebuit decenii pentru a o transforma. Şi încă îi suntem tributari. Şi tot de atunci mai tragem, pe alocuri, şi apucături concentrate în vorba „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.
Suntem totuşi la mare distanţă de acele vremuri. Şi din perspectiva culturii muncii, a celei organizatorice, a structurii economiei. De atavisme nu avem cum să scăpăm. Dar poate că e un moment bun să vedem, din perspectiva pieţei muncii, de unde am plecat şi unde am ajuns.
Dacă în 1989 ţara noastră producea 88 de miliarde de euro la valorea actuală a banilor, cu 8 milioane de muncitori, azi producem dublu cu aproape de două ori mai puţini oameni. E ceea ce am putea spune că ţine de o evoluţie a productivităţii forţei de muncă. Am învăţat să fim mai eficienţi.
Citește și ”Planul secret al lui Dragnea. De ce este convins că va fi susținut de Statele Unite”
Industria acoperea pe final de comunism mai mult de 40 la sută din slujbe, în jur de 3,5 milioane de oameni. Ultimele date arată că în industrie erau angajaţi 1,37 milioane de oameni în 2016.
În comunism se ştia foarte bine principiul: toată lumea trebuie să muncească. Anii 70 au reprezentat perioada în care majoritatea oamenilor de la sate erau aduşi la oraş pentru industrializare. Problema a apărut atunci în agricultură. Pământurile rămâneau fără oameni care să le lucreze. Uzinele se umpluseră şi nu exista conceptul de profitabilitate. Combinatul Siderurgic de la Galaţi avea 40 de mii de angajaţi. Azi lucrează, croit pe cerere, cu 9 mii. În industria de armament lucrau mai mult de 200.000 de oameni, un sector transformat mai apoi de aderarea României la structuri internaţionale. Acum domeniul mai are câteva mii de angajaţi.
Industria uşoară a comunismului cuprindea 800 de mii de oameni. Aceeaşi ramură, în zilele noastre, angajează 300 de mii oameni şi produce mai mult.
După 1990, însă, ineficienţa a ieşit la suprafaţă. Nu a mai puţin fi acoperită de ideologie. Peste acel fundal s-a aşternut şi lipsa de reforme a primelor guverne postdecembriste. Agricultura a început să îşi revină la sfârşitul anilor 90 când a reprezentat un sector de refugiu pentru cei care nu îşi mai găseau de lucru la oraş. Atunci, peste 40% din populaţia ocupată muncea la ţară. Acum 25,8% din populaţie este considerată ca fiind ocupată în agricultură, însă în mare parte este o agricultură de subzistență.
Pe măsură ce industria socialistă s-a închis sau a fost reformată, rata ocupării în România a scăzut de-a lungul anilor 90. Angajaţii au fost trimişi în şomaj sau pensionaţi anticipat. 1998 a fost ultimul an în care rata ocupării era de peste 70 la sută. Şi nu am mai reuşi să ajungem la acest nivel nici în ziua de azi.
Tot în 1990 au fost desfiinţate şi liceele industriale, care se întâmplă ca azi să fie considerate salvarea pentru piaţa muncii. Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale este insuficient. România a ajuns să aibă aproximativ 5.000 de absolvenţi de şcoli profesionale pe an. Asta înseamnă de 20 de ori mai puţini decât în 1990.
Industriile grele au dispărut sau și-au redus dimensiunea, însă ele au fost înlocuite de unele mai ușoare și mai profitabile. E drept, în țară lucrează mai puțin sondori și mineri, însă sunt mai mulți informaticieni și ingineri. Și cu toate astea, angajatorii se plâng că au probleme să găsească forță de muncă disponibilă, în condițiile în care și salariile au avansat în ultimii ani la nivelul întregii economii, iar fenomenul de emigrație spre Europa de Vest nu s-a oprit. Asta pentru că o astfel de transformare într-un timp atât de scurt nu avea cum să fie lipsită de efecte adverse. Cei care şi-au pierdut locul de muncă fie au ajuns şomeri pe termen lung, fie au fost nevoiţi să accepte compromisul unor slujbe prost plătite în ţară sau ceva mai bine plătite în străinătate.
Numărul emigranților a ajuns la peste 3 milioane. Iar acestea sunt doar cifrele oficiale, ale celor care au plecat cu forme legale. În realitate, sunt mult mai mulți.
În prezent, suntem în zorii celei de-a patra revoluții industriale care se remarcă printr-o viteză fără precedent și un impact pe măsură. Trăim într-o perioadă de transformări rapide, iar tipologiile locurilor de muncă trec prin schimbări radicale. Observăm o cerere foarte mare pentru IT-iști, poziții de business intelligence, contabilitate, vorbitori de limbi străine și poziții în domeniul financiar. Este ceea ce am putea numi lupta pentru creiere. Cercetătorii prevăd chiar că 65% dintre copiii care intră azi în școala primară vor primi job-uri care astăzi nu există.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
