Obsesia
Se fac în curând 20 de ani de când liderii PSD au făcut o adevărată obsesie din a obține un cec în alb din partea Statelor Unite ale Americii. De 20 de ani încearcă să-și cumpere de la Washington o iluzorie combinație de iertare și de binecuvântare, despre care cred că le-ar garanta rămânerea la putere, imunitatea în fața legii și permisiunea de a dirija statul astfel încât să le satisfacă doar nevoile lor.
Câte resurse (din banii noștri) au pus la bătaie pentru a-și vedea visul cu ochii! Și tot nu au înțeles că vânează o himeră! După Năstase, Geoană și Ponta, a venit rândul actualei conduceri a celui mai mare partid să-și încerce norocul cu Înalta Poartă.
Așa se explică decizia executivului de a urma direcția anunțată de Donald Trump și de a muta la Ierusalim ambasada noastră din Israel. Așa se explică îndârjirea de a controla până la ultimul cent toate detaliile și plățile achizițiilor de echipamente militare. Așa se explică, parțial, și referendumul pentru familia tradițională. Așa se explică și pregătirile pentru o ședință comună a guvernelor Poloniei și României. Dar și relația din ce în ce mai strânsă cu premierul Ungariei. Așa se explică atacurile virulente împotriva Uniunii Europene, ignorarea riscului de a pierde o parte consistentă din fondurile europene și ironiile la adresa președintelui Franței.
Ce conectează toate aceste inițiative? Chiar dacă unele dintre ele urmăresc și alte obiective și sunt determinate de resorturi foarte variate, firul roșu care le unește este încercarea PSD de a se conecta la conservatorii din spatele președintelui american. Și nu doar prin cumpărarea bunăvoinței unor apropiați ai lui Trump, precum Elliot Broidy și Roger Stone, ci și prin inițiative politice.
În timp ce propunerea de mutare a ambasadei la Ierusalim și cointeresarea companiilor de armament nu au nevoie de explicații, fiind tactici grosiere și stridente cu scopuri evidente, merită explicate motivele pentru care PSD crede că sfidarea UE, sincronizarea cu rebelii de la Varșovia și de la Budapesta și îmbrățișarea unor teme din arsenalul ideologic conservator le vor servi pentru a câștiga bunăvoința Casei Albe.
Nu mai este de mult o noutate că un anumit segment al elitei politco – militare de la Washington este profund nemulțumit de modul în care Uniunea Europeană și în mod special Germania tratează SUA. Mai concret, ei acuză, ca și în cazul relației cu China, că dau mai mult decât primesc. În cazul parteneriatului cu UE, cu Germania, americanii sunt frustați că în timp ce ei plătesc grosul notei de plată pentru menținerea păcii și securității continentului nu culeg beneficii economice pe măsură.
La acest reproș punctual s-au adăugat și semnele unei apropieri tot mai mari între Germania și Rusia, ceea ce pentru SUA a reprezentat din totdeauna o amenințare geostrategică de gradul zero. Coincidență sau nu, în anii în care au apărut aceste semne, o altă administrație republicană, cea condusă de președintele George W Bush, a pus pentru prima oară în antiteză ”vechea” și ”noua” Europă.
Ca urmare, în ultimii ani, de când Ungaria și Polonia și-au întețit tonul critic față de Bruxelles și de Berlin, mulți europeni au considerat că reacția Washingtonului față de derapajele democratice din aceste țări a fost prea blândă. Și au pus atitudinea suspect de tolerantă a Americii pe seama unui plan de a reduce influența Germaniei cu ajutorul ”vechii Europe”, prin susținerea tacită a unor disidenți.
Împotriva acestei teorii conspiraționiste există multe contraargumente. Cel mai important este că Ungaria și Polonia nu pot fi tratate la pachet, deși au unele obiective comune și își sincronizează anumite acțiuni. În timp ce apropierea Ungariei de Rusia este la fel de îngrijorătoare pentru europeni și pentru americani, iar sistemul de putere instaurat de Viktor Orban încalcă flagrant principiile și valorile fundamentale agreate pe ambele maluri ale Atlanticului, în Polonia lucrurile sunt mult mai nunațate. Chiar și cele mai controversate măsuri luate de Varșovia nu par, acum cel puțin, menite să susțină un regim de putere mafiot.
Aceste diferențe nu prea se văd la București. Iar PSD înregistrează doar ce îi convine din relația tensionată din triunghiul Germania – Polonia și Ungaria – SUA: Se opun cele două dictatelor Uniunii Europene? Da! Sunt Statele Unite mai puțin vehemente împotriva lor decât UE? Da! Atunci, hai să facem și noi la fel. E clar că America îi susține din umbră, așa că ne vor susține și pe noi.
Ne amenință Bruxelles-ul că ne taie fondurile europene dacă dinamităm statul de drept și încălecăm serviciile de informații și justiția? Nicio problemă! Ne va salva Washingtonul! Când vor vedea americanii că le suntem alături în războiul cu UE și în plus mai împărtășim aceleași valori conservatoare ca ei, precum familia tradițională, nu au cum să ne susțină. Iar dacă ne susține America, poate Europa să urle cât vrea. Ne-am scos!
Aș vrea să cred că nimeni nu înțelege atât de strâmb relația SUA – UE – Germania și nu își face o strategie atât de rudimentară. Cu toate acestea, faptele nu lasă loc de altă interpretare. Impetuozitatea cu care PSD face totul ca să enerveze Uniunea Europeană și în paralel disperarea cu care vrea să capteze bunăvoința administrației Trump exact o astfel de înțelegere superficială trădează. Inevitbil, calculele și planurile care se întemeiază pe ea nu au cum să fie altfel decât profund greșite. Cum au fost, la rândul lor și cele pe care și le-au făcut Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.
Ceea ce au refuzat cu toții să accepte este că interesul SUA față de România transcende interesele personale ale unor politicieni, fabricanți de armament sau traficanți de influență. Poziția strategică a țării noastre, care a determinat apropierea celor două țari după tragedia de la 11 septembrie 2001, are o valoare mult prea mare pentru armata și serviciile de informații ale SUA pentru a i se permite cuiva să o pericliteze.
Orice inițiativă sau slăbiciune personală va fi blocată, în final, dacă amenință soliditatea alianței dintre cele două țări. Ce va prevala va fi angajamentul SUA de a sprijini dezvoltarea României. Argumentele sunt aceleași pe care le prezentam acum aproape patru ani, pe vremea când și Victor Ponta credea că își va putea folosi oamenii de legătură cu Washingtonul (iar unii chiar aveau greutate!) pentru a convinge că un pic de mutilare a statului de drept și a justiției nu este un capăt de țară, ba chiar va folosi și Americii.
”Parteneriatul strategic dintre România și SUA funcționează perfect pe dimensiunile militară și de securitate. Acesta este și motivul pentru care a fost posibilă semnarea acordului extins, în 2011, pe dimensiunile politică și economică. Dar aceste componente scârțâie. De ce? Din cauza clasei noastre politice. Absența implicării totale și profunde a majorității politicienilor și înalților funcționari în reformarea statului și a economiei reprezintă marea neîmplinire a relației dintre cele două țări.
Ce înseamnă asta? Că nu mai este suficient ca un lider român să se angajeze să protejeze și să asigure continuarea cooperării militare și în domeniul securității. Asta ar fi fost mai mult decât suficient pe vremea lui Iliescu și îndeajuns în primul mandat al lui Traian Băsescu. Din al doilea mandat al actualului președinte și cu atât mai mult în viitor, validarea loialității față de parteneriatul strategic se face în funcție de performanțele în reformarea statului și a economiei. Iar la baza acestor reforme stă o justiție independentă. De ce? Pentru că reforma autentică nu poate începe decât acolo unde locul a fost curățat de corupție și hoție.
Dacă nu ai o justiției independentă, scoasă de sub controlul politicului, nu vei putea deparazita statul nici de funcționari corupți, nici de contracte oneroase cu firmele clientelare. Câtă vreme nu se atinge nimeni de acestea, nu poți aduce în loc nici funcționari competenți, nici nu poți avea costuri reduse și servicii de calitate în serviciile publice. Câtă vreme în mâna politicienilor se vor găsi instrumentele pentru obținerea unor averi imense ilicite, nu ai cum să faci reforma clasei politice și implicit nu poate fi materializată dimensiunea politică a parteneriatului.
Câtă vreme nu ai politicieni corecți, funcționari competenți și legături sănătoase între stat și economia privată, nu ai o economie de piață funcțională. Nu ai economie de piață funcțională, autentic concurențială, arbitrată de o justiție imparțială și nu dirijată de la partid în favoarea firmelor de casă, nu vin investiții masive. Nu vin investiții, nu ai economie performantă, nu ai nivel de trai ridicat.
Nu ai economie performantă, nu ai armată competitivă, nu poți fi un aliat de nădejde, ci doar unul ce trebuie veșnic asistat. Nu ai nivel de trai ridicat, nu ai o comunitate alături de care să construiești legături trainice bazate pe principii, valori și obiective comune. Adică nu ai un parteneriat complex, solid, pe termen lung.
Nu există intenții ascunse în parteneriatul României cu Statele Unite, nu există altă logică a dezvoltării comune decât cea expusă mai sus. Toate teoriile conspirației privind interesele malefice ale Americii au fost spulberate de sutele de mii de cablograme dezvăluite de Wikileaks de-a lungul vremii. Dacă SUA ar fi vrut altceva de la noi decât cele enumerate mai înainte ar fi apărut măcar un indiciu. Nu există așa ceva. Nimeni nu a condiționat intrarea României în NATO sau într-un parteneriat extins cu SUA de acordarea unui contract de tip Bechtel sau de cine știe ce alte angajamente oneroase. Tot ce i se cere României este să devină o democrație autentică și o economie performantă, pentru a fi un aliat puternic.”
Astăzi, chiar mai mult decât în 2014, acțiunile împotriva justiției, a instituțiilor independente politic, care vor distruge echilibrul puterilor în stat comportă riscuri uriașe. Cel mai important este cel amintit mai sus: blocarea dezvoltării României. Dar mai există unul. Un stat eșuat, cu servicii de informații îngenunchiate, va deveni o pradă facilă pentru Rusia, după cum se vede limpede în jurul nostru.
Acest risc îi face nu doar pe americani dar și pe europeni să trateze România ca pe un caz special. După cum s-a văzut și în februarie 2017 când au reacționat virulent, la unison, împotriva OUG 13, într-un moment în care tensiunile între SUA și UE, pe alte teme, erau maxime. Indiferent dacă au, sau nu, ceva de împărțit pe restul continentului sau pe mapamond, în relațiile cu Iranul sau cu China, în cazul României intereselor lor converg. Pentru că toți au nevoie de o Românie pe picioarele ei, ferm ancorată în parteneriatele occidentale. Dar și pentru că nimeni nu își permite ca din rivalitatea lor să câștige Rusia. Nu aici!
