Ziua de 1 Mai a devenit în cultura românească una dintre cele mai cunoscute sărbători laice din an. Dar Cum a apărut sărbătoarea pe care în alţi ani o sărbătoream împreună cu prietenii la iarbă verde sau la mare?
La scurt timp după încheierea războiului civil american, oamenii din mai multe oraşe au cerut scăderea programului de lucuru de la zece ore la opt ore. O lege în acest sens a fost adoptată doar în câteva state. În 1886, pe data de 1 mai, are loc în Chicago o grevă organizată de Federeaţia Sindicatelor din Statele Unite şi Canada. Peste 40.000 de oameni au ieşit pentru a cere introducerea stipulaţiei: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. Protestul început paşnic s-a întins pe mai multe zile în care au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine, relatează Mediafax.
Ziua muncii a fost recunoscută oficial în 1889 de Primul Congres Socialist Internaţional de la Paris pentru a comemora lupta dintre uniune şi forţele statului Chicago. Federaţia Sindicală se va dezice de data de 1 mai şi de numele de ziua muncii în secolul 20 din mai multe motive: făcea trimitere la evenimentele violente dintre sindicate şi autorităţi, dar motivul principal a fost creşterea curentului comunist din lume, care a îmbrăţişat cu drag acestă sărbătoare ce se potrivea discursului promovat.
În SUA sărbatoarea dedicată muncitorilor se comemorează la începutul lunii septembrie.
În restul lumii, sărbătoarea a fost instituită în multe state pe data de 1 mai sau în prima zi de luni din Mai. Există şi state unde sărbătoarea muncii s-a transformat în săptămâna muncii precum Africa de Sud. În China se întinde pe trei zile.
1 Mai în România
În ţara noastră sărbătoarea a fost comemorată trecător încă din perioada lui Carol I, dar evenimentul a fost asimilat de cultura românească în perioada comunistă. Sovieticii au îmbrăţişat cu drag sărbătoarea considerând că „se opune filozofiei capitaliste americane” şi au impus-o în URSS şi în blocul comunist din Est.
În România, în perioada comunistă aveau loc evenimnete propagandistice ale regimului cu manifestaţii de amploare pe străzi şi stadioane.
După decembrie 1989, sărbătoarea a rămas în mentalul colectiv, dar s-a renunţat la manifestaţii şi s-a preferat mersul la iarbă verde.
