Crucea Roșie investighează soarta a peste 20 de mii de persoane dispărute în timpul războiului dintre Rusia și Ucraina

Data publicării:
The flag of International Red Cross and Red Crescent Movement against a blue sky in Manno, Switzerland. The Red Cross is an international humanitarian
Până la 31 ianuarie 2024, CICR a ajutat 8.000 de familii să obţină informaţii despre soarta sau locul unde se află cei dragi. Sursa foto: Profimedia Images

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat luni că încearcă să "facă lumină în ceea ce priveşte soarta a 23.000 de persoane dispărute" în timpul războiului dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro.

După ce în timpul celor doi ani a primit peste 115.000 de solicitări din partea familiilor, CICR şi-a anunţat intenţia de a "face lumină" asupra celor dispăruţi de ambele părţi ale conflictului.

"Deschis în martie 2022, Biroul Agenţiei Centrale de Urmărire (CTA) a CICR pentru conflictul armat internaţional dintre Rusia şi Ucraina este dedicat depistării persoanelor dispărute de ambele părţi ale conflictului, indiferent dacă au fost capturate, ucise sau separate de familiile lor" în urma luptelor, a precizat CICR într-un comunicat.

"A fi fără veşti de la o persoană dragă este un adevărat calvar, o sursă constantă de angoasă. Cu această realitate tragică se confruntă zeci de mii de familii. Acestea au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu cei dragi şi, dacă este posibil, să aibă veşti despre ei", a subliniat Dusan Vujasanin, şeful Biroului CTA.

"În ultimii doi ani, CICR a primit peste 115.000 de cereri de localizare din partea familiilor din Ucraina şi Rusia, prin telefon, prin intermediul platformelor sale online, prin poştă sau în timpul unor întrevederi faţă în faţă", a precizat CICR.

"Până la 31 ianuarie 2024, CICR, cu sprijinul mai multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din Ucraina, Rusia şi din alte ţări, a ajutat 8.000 de familii să obţină informaţii despre soarta sau locul unde se află cei dragi lor", se mai arată în comunicat.

Comunicatul citează mărturii ale unor familii care au primit în cele din urmă veşti despre cei dragi. "Sunt atât de fericită să ştiu că fiul meu este în viaţă. Nu am mai avut veşti de la el de aproximativ două luni. Am fost ca şi moartă în acea perioadă", a declarat o mamă pentru CICR.

Biroul CTA "a permis miilor de persoane să ia din nou legătura cu o persoană dragă căreia îi pierduseră urma sau să obţină informaţii despre ceea ce li s-a întâmplat", a declarat Dusan Vujasanin. "Dar atât de mulţi alţii sunt încă în aşteptare şi în incertitudine", a subliniat el.

Biroul CTA pentru conflictul dintre Rusia şi Ucraina este primul birou al CICR înfiinţat special pentru un conflict internaţional de mai bine de 30 de ani. Această misiune este cea mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

În conformitate cu Convenţiile de la Geneva, cele două ţări au înfiinţat fiecare câte un Birou Naţional de Informaţii responsabil cu colectarea, centralizarea şi transmiterea informaţiilor privind persoanele protejate (precum prizonierii de război şi persoanele civile internate) aflate în mâinile lor, a explicat CICR.

Acţionând ca un intermediar neutru între Rusia şi Ucraina, Biroul colectează, centralizează şi înregistrează aceste informaţii, apoi le transmite taberei în cauză, a adăugat CICR.

Părţile dintr-un conflict internaţional sunt "obligate să trateze cu omenie persoanele aflate sub controlul lor şi să se asigure că morţii au parte de un tratament demn", a subliniat CICR.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...