Crimă la metrou. De ce nu au intervenit oamenii de pe peron

O tânără de 25 de ani a fost ucisă marți seara, după ce a fost împinsă în fața trenului, la stația de metrou Dristor. Cu toate că au existat martori la agresiune, nimeni nu a sărit în ajutorul femeii. Explicația ne-o oferă Gabriel Diaconu, psihiatru. 

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

"E o chestiune care ține de psihologie și care e greu de descărcat în conștiința omului de rând. Într-un spațiu public, fiecare dintre noi își construiește mai degrabă o bulă de singurătate. Nu doar simpla prezență face ca oamenii să se implice la un moment dat, dacă se întâmpla ceva. Efectul se numește efect Genovese și este legat de o crimă care a avut loc acum mai mulți ani in Statele Unite în care, în plină zi, în fața propriei case, o tânără, Kitty Genovese, a fost omorâtă în plin văz al vecinilor. Niciun vecin nu a făcut nimic, nimeni nu a căutat să o ajute. Nu e o chestiune tipic României, e un efect care a fost descris în nenumărate rânduri și ține de poziția psihică în care se află oamenii pe un peron, în propriile case, pe un trotuar. Nimeni nu se identifică în momentul ăla cu un factor de acțiune, cât cu un trecător," explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

"Tindem să avem reacția de pasivitate în fața pasivității și de evitare a violenței. Nu putem să dăm timpul înapoi. Situația ar fi putut să fie modulată, decât prevenită. Responsabiliatea faptei aparține doar făptașului și, în mod indirect, responsabilitatea pentru cât de nesigure sunt stațiile noastre de metrou aparține autorităților," precizează specialistul.

"Această doamnă a trecut prin sistemul de psihiatrie românesc, dar nu a fost ajutată până la capăt. Ne aflăm în fața unei schiziofrenii legislative. Pentru că în situații de estimare a riscului folosim un singur cuvânt care este profund subiectiv, anume cuvântul de iminență. Doar dacă pericolul este iminent putem să restrângem drepturile și libertățile unei persoane. Când iminentă este violența asupra altei persoane, dar nu avem o unitate de măsura a iminenței. Nu avem nici măcar un canon unitar prin care medicul de gardă sau urgentist, altfel decât violența flagrantă poate să propună că persoana poate fi reținută. Legea există, norma există, dar aplicarea lor lipsește cu desăvârșire," adaugă psihiatrul.