Cornel Dinicu încearcă sa dea vina pe copii pentru incendiul de la Ferma Dacilor. Ce spune avocatul lui
Data publicării:
Patronul de la Ferma Dacilor încearcă să dea vina pentru incendiul de la fermă pe copiii care erau la pensiune. Declarația a făcut-o prin apărătorul său, în fața judecătorilor de la Ploiești, care le-a spus că poate adolescenții au fumat în pensiune și de acolo a pornit totul. În paralel anchetatorii au stabilit că focul a pornit de la instalația electrică, solicitată prea mult de aparatele din Ferma Dacilor.
În fața magistraților de la Judecătoria din Ploiești, avocatul lui Cornel Dinicu a spus că procurorii nu iau în calcul toate variantele în ceea ce privește cauza incendiului de la Ferma Dacilor.
El a spus că anchetatorii ar trebui să se gândească și la cei patru copii care se aflau acolo în seara de Crăciun și care ar fi băut după lăsarea întunericului și ar fi putut chiar și să fumeze și să lase o țigară nesupravegheată și de la asta ar fi putut să pornească incendiul.
Această variantă nu a fost luată în calcul de procurori.
De când a început această anchetă, Cornel Dinicu a sugerat de mai multe ori că în spatele incendiului ar putea fi și o mână criminală.
Procurorii au menționat acest lucru în referatul de arestare și au spus că nu iau în calcul această ipoteză, pentru că incendiul a pornit din interior spre exterior.
În ceea ce îl privește pe patronul de la Ferma Dacilor, el a fost arestat pentru 30 de zile. Apărătorul lui a depus deja o contestație, care se va judeca la Tribunalul din Ploiești, ca să decidă magistrații dacă rămân la această variantă sau nu.
De asemenea, cei doi administratori din acte sunt arestați la domiciliu. Ambii locuiesc în Mizil.