Baroul Bucureşti amână decizia în cazul lui Victor Ponta

Data actualizării: Data publicării:
Victor Ponta la Digi24 (30 septembrie 2014) (14)

Consiliul Baroului Bucureşti a decis să amâne luarea unei decizii privind excluderea fostului premier Victor Ponta din barou. O soluție va fi dată după propunțarea unei decizii în instanță în dosarul în care Victor Ponta a cerut anularea ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor. 

Consiliul Baroului București s-a reunit pentru a treia oară pentru a discuta cererea de excludere a lui Victor Ponta din barou. La ședința precedentă, decanul Baroului București, Ion Dragne, a explicat că nu există o legislaţie clară care să lămurească dacă o persoană intrată în avocatură fără examen, în baza titlului de doctor, aşa cum este cazul fostului premier, este exclusă din rândul avocaţilor în situaţia în care titlul de doctor i-a fost retras. 

Europarlamentarul Monica Macovei, care a formulat solicitarea de excludere a lui Victor Ponta din barou, a declarat, acum o săptămână, după ce a participat, timp de 45 de minute, la şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti, că membrii Consiliului trebuie să găsească temeiul juridic şi să aplice legea, precizând că pe unii dintre ei nu crede că i-a convins că Ponta trebuie exclus din avocatură.

„Pe unii nu cred că i-am convins. Pe unii poate da. Ei trebuie să găsească temeiul juridic şi să aplice legea...  Excluderea e consecinţa revocării acelui act de primire în profesie fără scutire de examen. Atitudinea lor a fost una foarte politicoasă şi colegială şi civilizată. Cei care au avut altă părere decât mine au spus că nu există temei juridic", a spus Monica Macovei.                   

La o altă şedinţă, care a avut loc pe 31 august, în Consiliul Baroului a fost prezent, timp de zece minute, şi Victor Ponta. Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, a spus că premierul şi-a susţinut punctul de vedere, iar membrii Consiliului Baroului au luat notă de finalizarea unui raport întocmit în acest caz.

Fostul premier a spus, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din sediul instituţiei, că îi pare rău că Baroul este folosit de Monica Macovei în dispute politice.

Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care motiva că fostul premier nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diplomă de doctor în Drept, fără examen.

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”