Consiliera personală a unui primar a lucrat trei ani după ce i s-a desființat postul. Femeia a avut inclusiv măriri de salariu

Cătălin Firoiu Data actualizării: Data publicării:
primaria comunei stanesti, gorj
Caz incredibil în comuna gorjeană Stănești: Consiliera personală a fostului primar a continuat să vină la serviciu timp de trei ani după ce i s-a desființat postul, iar în această perioadă a primit salariu, ba chiar a beneficiat și de majorări salariale. Foto: Digi24

Caz demn de I.L. Caragiale în primăria comunei Stănești, din Gorj. Consiliera personală a fostului primar a continuat să vină la serviciu timp de trei ani după ce i s-a desființat postul. În această perioadă, ea a primit salariu, ba chiar a beneficiat și de majorări salariale. Un control ANAF a stopat totul. Inspectorii au catalogat ilegală salarizarea femeii după desființarea postului și au cerut returnarea banilor încasați în tot acest timp. Scandalul l-a lovit și pe primarul de la acea vreme: i-a fost deschis dosar penal pentru abuz și delapidare. Femeia implicată în poveste a precizat pentru Digi24 că n-a fost anunțată că i s-a desființat postul, așa că în opinia sa cine este vinovat, să plătească.

Comuna Stănești, județul Gorj. Zonă turistică aflată la 15 minute de mers cu mașina până-n Târgu Jiu, nouă sate arondate și multe pensiuni ridicate cu fonduri nerambursabile. La intrare, un robinet ruginit picură neîntrerupt în jgheaburi murdare. Nu prea sunt obiective de vizitat în localitate, nu e apă, nu e canalizare, dar la primărie e o poveste demnă de film: consiliera personală a fostului primar a rămas fără funcție în 2017, când s-a modificat organigrama primăriei, dar a continuat să semneze condica, să încaseze salariu, să beneficieze de concediu și chiar să primească majorări salariale.

Constantin Bicheru, actualul primar din Stănești: „În 2017, Consiliul Local a aprobat organigrama în care a fost scos postul de consilier personal. Șters!”

Liviu Blideanu, fost primar în Stănești: „Trebuia să nu mai lucreze. (R: Practic, postul i s-a desființat legal, nu?) Păi, în mod normal, după nouă organigramă, da. Ar fi trebuit, cumva, să-i dăm alte însărcinări. Sau să scoatem, cumva, la concurs noile posturi. Dar s-a amânat, a trecut ceva timp și doamna a rămas pe postul vechi, după vechea organigramă.”

Constantin Bicheru, actualul primar din Stănești: „Trebuiau s-o informeze, să-i dea hârtie scrisă, întrucât Consiliul Local a aprobat noua organigramă, postul de consilier a fost scos din noua formă de organizare. Vă aducem la cunoștință că contractul de muncă a încetat.”

După trei ani, cazul a intrat în atenția polițiștilor și inspectorilor ANAF, care au stabilit că, după ce i s-a desființat postul, în 2017, fosta consilieră a primarului a încasat salariile... ilegal. La rându-i, primarul de la acea vreme a fost acuzat de abuz și delapidare.

Liviu Blideanu, fost primar în Stănești: „A venit poliția, au venit cei de la Finanțe și a trebuit să-i desfac contractul de muncă. ANAF-ul a zis că e prejudiciu, că... în fine. Au calculat un prejudiciu, care l-am plătit eu! Păi, în total, vreo 75.000 de lei! (R: V-ați împrumutat de bani?) Nu, am avut banii lui taică-meu, pensionar care strânsese bani.”

Cum a fost posibil ca un cetățean rămas, practic, fără loc de muncă avizat în organigrama primăriei să încaseze încă trei ani salariul aferent postului desființat... am încercat să aflăm de la contabila instituției.

Jurnalist Digi24: Cum ați plătit-o dumneavoastră din 2017 până în 2020? Pe ce bază dacă nu mai avea post?

Floarea Pârvulescu, contabil la primăria Stănești: „Eu zic că nu sunt persoana în măsură să dau relații!

Jurnalist Digi24: Nu semnați niște salarii?

Floarea Pârvulescu, contabil la primăria Stănești: Sigur că da!

Jurnalist Digi24: Păi și dacă doamna Spînu nu avea post aici, cum a fost plătită?

Floarea Pârvulescu, contabil la primăria Stănești: Asta nu înțeleg, sincer! Litigiul este la instanță, din câte știu. Este un dosar penal.

Jurnalist Digi24: Dacă nu ai funcție, mai exiști pe un ștat de plată?

Floarea Pârvulescu, contabil la primăria Stănești: Probabil în spatele acelui document au stat sau nu au stat documentele care trebuie. Probabil nu au ajuns la contabilitate documentele care trebuiau.

Maria Spînu, fostă consilieră a fostului primar din Stănești: „N-am băgat mâna în buzunar la nimeni. Doamna contabilă mi-a virat banii pe card. Nu altcineva. Pe unele dispoziții sunt consilier juridic al primăriei, pe alte dispoziții sunt consilier personal al primarului. (R: Păi și unde este greșeala?) Greșeala mea? Eu am emis dispozițiile? N-am emis eu dispozițiile! Cei vinovați să plătească! Cei vinovați să plătească!”

Fosta consilieră a considerat că a fost concediată pe nedrept. S-a adresat tribunalului din Târgu Jiu, iar judecătorii i-au dat dreptate. Decizia instanței ignoră sentința inspectorilor ANAF și îl scoate, practic, nevinovat și pe fostul primar, care vrea acum despăgubiri de la primăria pe care a condus-o.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri