Condamnare la CEDO în dosarul „Maternitatea Giulești”. România trebuie să plătească daune Florentinei Cîrstea

Data actualizării: Data publicării:
incendiu-maternitatea-giulesti

România a fost condamnată la CEDO, în dosarul incendiului de la maternitatea Giulești. Plângerea a fost depusă de Florentina Cîrstea, asistenta care a fost arestată la scurt timp după ce cinci bebeluși au murit în incendiul ce a cuprins Secția de Neonatologie. CEDO a constatat că arestarea dispusă în cazul ei nu a fost justificată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți că statul român trebuie să îi plătească Florentinei Cîrstea, asistenta condamnată în dosarul Maternitatea Giulești, pagube morale în valoare de 5.000 de euro pentru încălcarea articolelor privind justificarea arestului preventiv.

CEDO notează că asistenta Florentina Daniela Cîrstea a fost arestată preventiv, fiind considerată a reprezenta un risc pentru membrii spitalului. Cu toate acestea, tribunalul care a decis arestarea preventivă a acesteia nu a reușit să ofere o explicație exactă.

"Curtea Europeană a Drepturilor Omului notează că prima instanță a făcut afirmații într-o manieră generală, fără a specifica cum situația specifică a reclamantei ar putea duce la intensificarea unor tensiuni sociale, și care nu este suficientă pentru a justifica arestarea preventivă", se arată într-un comunicat al CEDO citat de Mediafax.

În ceea ce privește primul paragraf, privind privarea de libertate în cazul deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent, Curtea Europeană afirmă că prima instanță a "decis că există suspiciuni plauzibile că reclamanta este vinovată. Ulterior, tribunalul a adus la cunoștiință faptul că aceasta a fost adusă în fața instanței, iar arestarea sa preventivă a respectat Art. 5 paragraful 1", așadar nu există o încălcare a acestei previziuni.

Referitor la Art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, "CEDO notează că doamna Cîrstea nu a depus o plângere împotriva presei pentru încălcarea demnității sale ca rezultat al publicării unor fotografii cu aceasta în timpul procesului. Curtea consideră astfel că reclamanta nu a oferit niciun argument care să arate că această soluție nu ar fi fost eficientă, iar aceste plângeri au fost respinse".

"Curtea reiterează că remediile valabile pentru plângerile privind încălcarea drepturilor protejate prin Art 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) sunt efective. Așadar, plângerile sub Art. 13 (Dreptul la un remediu efectiv) au fost considerate nefondate și respinse", a mai arată în comunicat.

CEDO a decis astfel că România trebuie să plătească asistentei Florentina Cîrstea daune morale în valoare de 5.000 de euro, informând că această decizie este una finală.

Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti.

Atunci au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...