Compania de Drumuri explică imaginile cu utilajul de pe A2: Autostrada era închisă, şoferii indisciplinaţi au încălcat restricţia

Data publicării:
compania drumuri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere explică imaginile cu utilajul de deszăpezire filmat de un şofer pe Autostrada Soarelui. Potrivit companiei, aruncarea zăpezii de pe o parte pe alta se face atunci când tronsonul de autostradă este închis circulaţiei. "Imaginile publicate pe Facebook demonstrează, încă o dată, indisciplina unor participanţi la trafic care au încălcat restricţiile impuse", conchide compania.

Intervenția autoutilajelor de deszăpezire ale D.R.D.P. Constanța se desfășoară în conformitate cu prevederile ”Ghidului privind prevenirea și combaterea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor publice, emis în baza Deciziei nr.9 a CNAIR S.A. /07.01.2009”.

În conformitate cu Ghidul menționat, în cazul în care drumul este supus acțiunii unui vânt lateral puternic, zăpada NU va fi îndepărtată în sens contrar vântului.

În cazul intervențiilor efectuate pe autostradă, aruncarea zăpezii de pe o cale pe alta se face numai atunci când tronsonul de autostradă este închis circulației publice.

Imaginile publicate pe Facebook demonstrează, încă o dată, indisciplina unor participanți la trafic care au încălcat restricțiile impuse, intrând pe un tronson de autostradă închis circulaței publice în scopul realizării activității de deszăpezire, punând în pericol atât siguranța personală, cât și a personalului care participă la intervenția pentru deszăpezire.”, a transmis compania, potrivit Hotnews.

Un utilaj de deszăpezire a fost filmat pe Autostrada Sudului cum aruncă zăpada de pe un sens pe altul. Postarea a fost distribuită de mii de oameni şi a adunat sute de comentarii.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri