Comisia Europeană nu a primit „niciun document oficial” de la România și Ucraina privind situația pe canalul Bâstroe

Data publicării:
canalul bistroe
Ionel Scrioșteanu, despre situația de pe Bâstroe: Până la finalul lunii aprilie ar trebui să știm dacă s-a făcut dragaj de adâncire FOTO: Profimedia Images

Comisia Europeană nu a primit niciun document oficial de la autoritățile române și nici de la cele ucrainene, privind situația de pe canalul Bâstroe, deși a solicitat informații de la cele două părți. Precizarea a fost făcută de o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene pe probleme de transporturi, la solicitarea Digi24.ro.

Comisia Europeană nu are responsabilitatea de a verifica adâncimea apei pe canalul Bâstroe, pentru că nici brațul Chilia al Dunării, nici canalul Bâstroe nu fac parte din rețeaua europeană de transport TEN-T.

Cu toate acestea, Comisia lucrează cu România și Ucraina „pentru a le ajuta să găsească soluții” și, totodată, păstrează contactul și cu Comisia Dunării, potrivit serviciului de presă al Comisiei.

„Comisia (Europeană - n.r.) a solicitat atât autorităților române, cât și ucrainene informații suplimentare cu privire la situația actuală și orice lucrări. Până în prezent, Comisia nu a primit niciun document oficial de la niciuna dintre părți. Comisia a cerut, de asemenea, autorităților române și ucrainene să coopereze strâns în această problemă și să asigure o transparență deplină în schimbul de informații”, se arată în răspunsul trimis de Anna Wartberger, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene pe probleme de mobilitate și transport, la solicitarea Digi24.ro.

Dunărea, rută de transport pentru cerealele ucrainene

Ea a amintit și de vizita de informare „la nivel înalt” pe care Comisia Europeană o pregătește „în următoarele săptămâni”.

Obiectivul vizitei „va fi facilitarea dialogului dintre părți pentru o primă evaluare a situației, în vederea asigurării unei cooperări strânse între toate părțile”.

În plus, Comisia subliniază importanța Dunării ca rută alternativă de transport pentru cerealele ucrainene și își declară disponibilitatea de a finanța lucrări pe brațul Sulina, pentru creșterea cantității de mărfuri transportate.

„Comisia continuă să lucreze la punerea în aplicare a căilor de solidaritate, care sunt vitale pentru Ucraina care se confruntă cu războiul de agresiune al Rusiei. Datorită sprijinului extrem de valoros al statelor membre, în special al României și Poloniei, am reușit să exportăm peste 51 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina prin aceste canale alternative de transport. Unul dintre obiectivele noastre cheie este menținerea și creșterea fluxurilor de mărfuri pe coridorul Solidarității Dunării, care este cel mai important deocamdată.

Deoarece Chilia și Bâstroe nu fac parte din rețeaua TEN-T, Comisia Europeană nu a finanțat și nici nu a coordonat lucrări la canalul Bâstroe. În schimb, suntem pregătiți să finanțăm lucrări la canalul Sulina, pentru a crește cantitatea de mărfuri care circulă pe acest canal – Comisia pune la dispoziție României 6 milioane de euro în acest scop”, se mai precizează în răspunsul transmis Digi24.ro.

Comisia Europeană, vizită pe canalul Bâstroe

Comisia Europeană a anunțat la sfârșitul lunii trecute, prin comisarul pentru Transporturi Adina Vălean,  că va începe un control în zona porturilor ucrainene, care va include și canalul Bâstroe.

„Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi (…) pentru evaluarea lucrărilor care se fac în suplimentarea referitoare la Canalul Bîstroe. Vom avea rezultatul acestui raport destul de curând, vorbim de o săptămână, maxim 10 zile, astfel încât lucrurile să fie oficiale”, a declarat Adina Vălean.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile protejate de o aură divină până în Ajunul Crăciunului. Sunt binecuvântate
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Băieții de la Vunk, prima reacție după moartea lui Nicu Sârghea: „Nu există cuvinte suficiente pentru a...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Alimentele care ajută la întărirea sistemului imunitar în timpul sezonului de rece: „Pot susține sănătatea...
Newsweek
Care pensionari rămân fără pensie în 2 săptămâni dacă nu au acest document? E ultimul termen
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron, superbă, statuară și senină și la o ieșire cu fiicele ei. Cum arată când renunță la rochiile...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"