Cod roșu de ploi torențiale în județul Cluj. A fost trimis mesaj RO-Alert

Data actualizării: Data publicării:
ploi torentiale
Cod roșu și cod portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină în mai multe județe din țară. FOTO: Shutterstock

Meteorologii au emis cod roșu de ploi torențiale în mai multe localități din județul Cluj.

Potrivit ANM, avertizarea intră în vigoare de la ora 19.20 și este valabilă până la ora 20.00.

În această perioadă se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, descărcări electrice.

În zona avertizată s-au acumulat cantități de peste 40 l/mp.

Conform ISU Cluj, populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT.

De asemenea, meteorologii au anunțat și un nou cod galben de instabilitate atmosferică care intră în vigoare la ora 12:00 și expiră la ora 23:00.

„În intervalul menționat, în zona de munte, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul și sud-estul Munteniei și vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55...70 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării”, arată informarea ANM.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri