COD GALBEN. Trafic îngreunat pe mai multe şosele din țară și porturi închise din cauza ceții

Data actualizării: Data publicării:
greavu ceata

Traficul se desfăşoară cu dificultate pe mai multe şosele din ţară din cauza ceţii dense, iar porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud Agigea au fost închise. Este cod galben de ceaţă în 21 de judeţe în următoarele ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 12.00, ceaţa va persista în judeţele Vrancea, Botoşani, Vaslui, Bacău şi Galaţi. 

Codul galben de ceaţă este valabil, până la ora 13.00, în judeţele Olt, Dolj, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Braşov, Sibiu şi Covasna, iar până la ora 14.00, în judeţele Tulcea şi Constanţa. 

Vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de emtri. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că traficul auto se desfăşoară dificil, în condiţii de ceaţă densă, pe mai multe artere rutiere din ţară.

Astfel de probleme sunt semnalate pe arterele rutiere din judeţe precum: Alba, Bacău, Buzău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Giurgiu, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Ialomiţa, Ilfov,  Gorj, Harghita,Olt,Neamţ, Teleorman, Tulcea şi Vrancea.

Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa traficul rutier se desfăşoară îngreunat din cauza ceţii care a redus vizibilitatea între 100 şi 150 de metri, iar din cauza ceţii, porturile Constanţa Nord şi  Constanţa Sud Agigea au fost închise traficului maritim şi fluvial.

De asemenea, traficul pe autostrada Orăştie - Sibiu este îngreunat de ceaţă.

„Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, sfătuim conducătorii auto care se deplasează în astfel de zone să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic”, anunţă Infotrafic. 

(sursa News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri