Cod galben de furtuni în mai multe județe din țară

Data publicării:
furtuna
Foto: Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, două atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi furtuni pentru judeţele Arad, Alba şi Mureş, potrivit Agerpres.

Potrivit meteorologilor, până la ora 18:00, în judeţul Arad, în localităţile Arad Gurahonţ, Hălmagiu, Vârfurile, Hălmăgel, Dieci, Pleşcuţa, Dezna şi Moneasa, vor fi averse, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20-30 de l/mp.

De asemenea, în judeţul Alba (în: Aiud, Ocna Mureş, Unirea, Jidvei, Şona, Lopadea Nouă, Lunca Mureşului, Mirăslău, Fărău, Noşlac, Hopârta, Rădeşti) şi în judeţul Mureş (în localităţile: Târnăveni, Luduş, Iernut, Ungheni, Adămuş, Mica, Găneşti, Bahnea, Sânpaul, Cheţani, Suplac, Ogra, Cuci, Cucerdea, Bogata, Aţintiş, Bichiş) vor fi averse care vor acumula local peste 20 - 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină de mici dimensiuni.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri