Circulația tramvaielor pe linia 41 va fi reluată începând de sâmbătă, 31 august, anunță Societatea de Transport București. Linia 41 a fost suspendată timp de 2 luni, timp necesar pentru realizarea unor lucrări la pasajele Ciurel şi Grant.
Linia 41 de tramvai, cu o lungime de 8,5 kilometri (17 kilometri dus-întors), deservea zilnic în jur de 150.000 călători din 5 cartiere.
Tramvaiele liniei 41 îşi vor relua circulaţia între terminalele "Piaţa Presei Libere" şi "Ghencea" pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, pasajul Grant, Sos. Crângaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea, informează Agerpres.
STB precizează că pe pasajul Grant, tramvaiele vor circula alternativ în ambele sensuri pe firul de circulaţie dinspre Sos. Virtuţii spre Str. Turda. STB SA va menţine în continuare liniile navetă de autobuz 641 şi 642 pentru preluarea călătorilor şi, în plus, va înfiinţa o nouă linie navetă de autobuze, 643, care va funcţiona între terminalele "Ghencea" şi "Lujerului", pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu. Pe acest traseu autobuzele vor opri comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale "Lujerului" amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.
"Din simulările efectuate pe computer de STB SA, în condiţiile de mai sus, intervalul de succedare între două tramvaie consecutive va fi de 3-4 minute la orele de vârf, faţă de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei", susţine directorul general al STB SA, Andrei Creci.
Editor web: Vlad Mironescu