Românii au fost întrebați cine este vinovat pentru accidentul de la 2 Mai, în care un șofer care luase droguri a ucis doi tineri și au rănit alți 3, și pentru moartea Alexandrei, tânăra gravidă care nu a primit la timp tratament în spitalul din Botoșani, în cadrul unui sondaj CURS realizat la comanda PSD.
Potrivit sondajului, 51% dintre cei chestionați cred că vina pentru accidentul din 2 Mai o poartă șoferul, aflat acum în arest preventiv, care avea în organism 6 substanțe interzise în momentul în care a fost testat pentru consum de droguri, după accident.
15% dintre respodenți cred că de vină sunt traficul și consumul de droguri și tot atâția spun că responsabilă este poliția, care nu și-a făcut treaba.
10% cred că vinovați sunt părinții autorului accidentului, 4% dau vina pe primărie pentru că nu a făcut trotuare în zonă, iar 2% spun că de vină sunt chiar victimele.
În ceea ce privește tragedia de la Botoșani, unde o tânără de 25 de ani, însărcinată, a murit în spital pentru că medicul de gardă a refuzat timp de 7 ore să o ajute.
În acest caz, cei mai mulți participanți la sondaj (71%) cred că de vină sunt medicul și personalul care erau atunci de gardă.
11% cred că reponsabil este medicul curant al tinerei, care nu era de gardă în acea noapte, 10% dau vina pe conducerea spitalului, 2% dau vina chiar pe gravidă și 1% pe Consiliul Județean.
Sondajul a fost realizat la comanda PSD în perioada 24-31 august, pe un eșantion de 1067 de oameni, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Metoda de culegere a datelor a fost față în față, la domiciliul
respondenților. Marja maximă de eroare este de +/-3%.
Editor : M.B.