Cine este românul ucis în atacurile de la Hanau?

Data actualizării: Data publicării:
Unul dintre localurile unde a avut loc un atac armat la Hanau, Germania
Unul dintre localurile unde a avut loc un atac armat la Hanau, Germania Foto: Yann Schreiber / AFP / Profimedia

Un cetățean român a fost ucis în Germania, într-un atac cu motivație rasistă. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat informația, la puține minute după miezul nopții. Comunicatul nu precizează dacă este vorba despre o femeie, așa cum au apărut informații în presa germană, sau despre un tânăr de 23 de ani, din județul Giurgiu, așa cum cred rudele acestuia.

MAE spunea luat legătura cu familia persoanei decedate pentru a oferi asistența necesară în astfel de situații, dar nu a făcut publică deocamdată identitatea cetățeanului român.

Cetățeanul român se află printre cei nouă oameni care și-au pierdut viața după ce un bărbat de 43 de ani a deschis focul în două baruri cu specific oriental din orașul Hanau, aflat la 25 de kilometri de Frankfurt. Atacatorul s-a dus apoi acasă, și-a ucis mama de 72 de ani și s-a sinucis. 

Așadar, oficial, încă nu știm cine este românul ucis în Germania. Dar în județul Giurgiu, o întreagă comunitate este convinsă că îl cunoaște. Ar fi un tânăr de 23 de ani care muncea de cel puțin 4 ani în Germania, cu acte în regulă. Primarul comunei Singureni a declarat pentru giurgiuveanul.ro că victima ar fi nepotul său. Ar fi fost împușcat pe stradă, în propria mașină, care avea numere de România.

Primarul comunei Singureni susține că bărbatul, care era din localitate, se afla în Germania de aproximativ opt ani și a fost împușcat imediat după ce ieșise de la serviciu.

„Suntem în stare de șoc. Un nenorocit de neonazist s-a apucat și a împușcat prin barurile de acolo. Copilul abia ieșise de la muncă. A oprit să-și ia un suc. Nici n-a apucat să se dea jos din mașină, era cu telefonul la ureche și nenorocitul când a ieșit de acolo de unde i-a împușcat pe ceilalți, a crezut că vorbește la telefon, cine știe... și l-a împușcat și pe el. Băiatul locuia acolo de 7-8 ani, cu familia. Era singurul copil la părinți. El lucra la o firmă de curierat și părinții lucrau la un supermarket. Sunt în stare de șoc”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marian Pătuleanu, primarul comunei Singureni. Edilul mai preciza, la momentul declarației, că familia tânărului nu are bani pentru a-i aduce în țară trupul neînsuflețit.

Între timp, MAE a anunțat că repatrierea cetățeanului român, care a murit în urma atacului din Hanau, Germania, va fi asigurată prin fondul pentru situații de urgență. „Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu repatrierea va fi asigurată prin fondul pentru situații de urgență”, potrivit sursei citate.

Alături de român, alte opt persoane - mai mulţi cetăţeni turci, un bulgar şi un bosniac - au fost ucise în atacul armat comis în centrul orăşelului Hanau.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...