Cinci lucruri mai puţin ştiute despre Regele Charles al III-lea al Marii Britanii

Data publicării:
regele charles la o intalnirecu oamenii
Regele Charles. Foto: Profimedia

Regele Charles va fi încoronat sâmbăta viitoare la Westminster Abbey din Londra, urmând o tradiţie care datează de aproximativ 1.000 de ani. Reuters prezintă câteva detalii mai puţin cunoscute despre monarhul britanic.

Primul Rege care a mers la școală

Charles este primul monarh care a mers la şcoală, toţi predecesorii săi fiind educaţi de tutori privaţi. Charles a mers la şcoala Hill House din vestul Londrei, înainte de a deveni intern la şcoala Cheam din Berkshire, pe care a frecventat-o tatăl său, prinţul Philip, şi unde a fost mai târziu director. 

Apoi a fost trimis la Gordonstoun, un internat dur din Scoţia, unde, la fel, a studiat şi Philip. Ca parte a educaţiei sale, Charles a petrecut două semestre la Geelong Church of England Grammar School din Melbourne, Australia. 

A mers la Trinity College, Cambridge, pentru a studia arheologie şi antropologie fizică şi socială, dar ulterior s-a reorientat spre istorie. De asemenea, a petrecut un semestru la University College of Wales din Aberystwyth, unde a învăţat limba galeză.

Pasionat de sport

Ca tânăr prinţ, Charles iubea schiatul, surfingul şi scufundările. A fost un jucător pasionat de polo călare timp de peste 40 de ani, până când s-a retras definitiv din acest sport în 2005, la vârsta de 57 de ani. 

A jucat la nivel de competiţie până în 1993, suferind chiar, odată, o dublă fractură la braţul drept în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală şi o grefă de os. O altă căzătură, în 2001, l-a dus de asemenea la spital. 

Ca jocheu amator, a participat la şase curse în 1980-81, ajungând al doilea în două rânduri, dar fiind de asemenea eliminat de două ori. 

Citește și: Încoronarea regelui Charles al III-lea. Cine vine, cine nu vine și cine nu a fost invitat

Iubitor de muzică și artă

Charles este pasionat de arte şi îl iubeşte pe Shakespeare, din operele căruia a citat de mai multe ori după ce i-a succedat la tron mamei sale, regina Elizabeth. 

La şcoală, a învăţat să cânte la pian, trompetă şi violoncel şi a apărut în mai multe producţii teatrale, inclusiv în rolul principal într-o producţie a piesei "Macbeth" de Shakespeare. Este un iubitor de operă şi de muzică clasică, dar îl citează şi pe Leonard Cohen ca fiind unul dintre preferaţii săi. 

Printre melodiile pe care le-a selectat pentru un program radio special de spital în 2021 s-au numărat piese interpretate de The Three Degrees, Diana Ross, Barbra Streisand şi Edith Piaf. În calitate de Prinţ de Wales, în 2000, el a reînviat, de asemenea, tradiţia de a avea un harpist oficial.

 Dă „noroc” cu copacii pe care îi plantează

Charles este binecunoscut pentru campaniile sale în favoarea mediului, iar dragostea sa pentru natură şi aer liber este profundă. Biroul său a dezvăluit în 2020 că, după ce plantează un copac, el scutură uşor, prieteneşte, o ramură pentru a-i ura succes. 

O altă activitate în aer liber pe care o îndrăgeşte este tăierea gardurilor vii, iar el este patronul Societăţii Naţionale de Tăiere a Gardului viu. 

Apropiaţii spun că este cel mai fericit în grădina de la casa sa din Highgrove, în vestul Angliei, sau, la fel ca răposata sa mamă, atunci când se plimbă şi pescuieşte pe domeniile sălbatice ale caselor scoţiene ale familiei regale. 

De asemenea, a scris o carte pentru copii, "The Old Man of Lochnagar", publicată în 1980, pentru a-i distra pe fraţii săi mai mici, Andrew şi Edward, cu povestea aventurilor unui bătrân în mediul rural din jurul castelului Balmoral din Scoţia. 

Munţii acoperiţi de pădure din jurul Balmoral au fost, de asemenea, sursa de inspiraţie pentru unele dintre picturile sale în acuarelă, dintre care unele au fost expuse în cadrul unor expoziţii în ultimii 50 de ani.

Regele sare peste prânz

Charles nu ia prânzul, iar ceaiul său preferat este Darjeeling cu miere şi lapte.

Citește și: Investigație The Guardian. Care este averea regelui Charles al III-lea

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...