O linie de cale ferată cu ecartament larg din Portul Galați va fi redeschisă traficului după 22 de ani, anunță CFR Infrastructură. Linia va fi folosită pentru transportul de cereale, care vor intra direct în Portul Galați, pe la granița cu Republica Moldova.
„În Portul Galați, feroviarii continuă lucrările de reparații, în regie proprie, pentru redeschiderea liniei de cale ferată 706 J Cale Largă - Galați Largă Ana - Galați Bazin - Galați Mărfuri - Port Docuri – Siloz, în lungime totală de 4,7 km, dintre care 3,58 km linie cu ecartament larg”, anunță CFR Infrastructură într-un comunicat.
În ultimii 22 de ani, pe linia de cale ferată 706 J nu a mai circulat niciun tren de marfă dinspre sau înspre Republica Moldova (CFM).
„Volumul traficului de marfuri, prin punctul feroviar de frontieră din Portul Galați, a intrat pe un trend descendent încă din perioada 1990 - 2000, când pe această linie au mai circulat, doar ocazional, trenuri de marfă dinspre/către Republica Moldova sau Ucraina”, mai precizează comunicatul.
„Redeschiderea acestei linii, în lungime totală de 4,7 km, va avea un impact economic important, atât prin creșterea traficului de marfă pe teritoriul României, dar și a volumului de cereale, care vor intra direct în Portul Galați, pe la granița cu Republica Moldova (CFM)”, mai menționează CFR Infrastructură.
Lucrările din Portul Galați sunt executate de SRCF Galați, în regie proprie - L1 Galați, L3 Buzău, L4 Focșani, L2 Brăila și SRLU Buzău -, pe două șantiere:
- Linia CF Largă Ana - Galați Bazin - Galați Mărfuri - Port Docuri (3,58 km) - ecartament larg
- Linia CF Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km) – ecartament normal
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : B.P.