Ceapa de Pericei, promovată în Europa

Data actualizării: Data publicării:
ceapa pericei

Ceapa de Pericei, cultivată în comuna în care a copilarit Dacian Cioloş, ar putea fi promovată în străinătate. Este unul dintre proiectele discutate de ministrul Agriculturii cu omologul său din Ungaria. Un proiect ambițios, în condițiile în care ceapa de Pericei nu se găsește nici măcar în magazinele noastre. Producătorii îşi fac loc cu greu pe rafturile hipermarketurilor, pentru că nu pot asigura cantităţi mari timp îndelungat.

Aflat la Festivalul Cepei din comuna Pericei, judeţul Sălaj, ministrul Agriculturii i-a îndemnat pe producători să se asocieze şi să construiască depozite pentru ca marfa să nu se strice sau să fie vândută la marginea drumului. Doar organizaţi, spune el, pot asigura cantităţi mari pentru hipermarketuri. De altfel, la vizita sa aici a participat şi ministrul Agriculturii din Ungaria. Cele două ţări pun la punct un program comun în valoare de 2 milioane de euro pentru promovarea alimentelor în străinătate.

Deocamdată, ceapa cultivată în județul Sălaj de sute de ani, mult mai dulce decât cea obişnuită, poate fi găsită doar pe marginea drumului, vândută de săteni în fața casei.

-Cu cât dați ceapa?

-5 lei cununa.

- Avem grădină mare, anul acesta a fost apă şi am cules mai puţin.

Producătorii spun că sunt refuzați de marile magazine pentru că nu au cantităţi mari, dar şi pentru că legumele nu sunt la fel de aspectuase precum cele din import. Asta în ciuda modificării legii supermarketurilor, care ar trebui să îi ajute pe fermierii români să vândă mai multe produse autohtone.

Tomatele, suntem în plin sezon şi nu le prea regăsim în retail, castraveţi, capia. Capia arată cam cum arată, şi reţelele de retail nu îl iau pentru că nu corespunde calitativ, adică nu e foarte drept, foarte frumos ”, afirmă Horaţiu Raicu, secretar general Agrostar.

Niciodată noi nu am reuşit să avem 100% fasole din România. Din motivul simplu că suntem foarte mulţi şi cantităţile sunt limitate”, spune Florin Căpăţână, reprezentant Asociaţia Marilor Reţele Comerciale.

Spun însă că au totuşi câteva programe de promovare a alimentelor româneşti. Au încheiat contracte cu furnizori mari de legume şi fructe din nordul şi sudul ţării care le livrează apoi în lanţurile de retail. În primele cinci luni din an, exporturile de produse agroalimentare s-au redus cu 6 la sută, în timp ce importurile au crescut cu 13 procente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...