Mărturii cutremurătoare ale pacienților internați în Spitalul de urgență din Suceava. Cea mai mare spaimă a lor a fost lipsa tratamentului. Oamenii povestesc cum cadrele medicale veneau în salon și îi anunţau constant că medicamentele sunt pe terminate, dar și că e posibil să nu primească şi doza următoare.
Pacient: La început când nu am avut medicamente, nu se dădeau, numai două dimineaţa şi venea seara şi spuneau: nu mai am, numai o pastilă vă dau că nu se ştie mâine dacă sunt sau nu sunt.
Aici era teama că virusul ăsta e avansat sau cine ştie şi nu sunt medicamente. Cine răspunde pentru noi? În primele zile, cum să vă spun, eu nu mi-am dat seama că e personalul puţin pentru oamenii care veneau.
Reporter: Veneau constant pacienţi?
Pacient: Da, sigur! Şi salvările câte două, trei pe oră intrau. Erau obosiţi şi spuneau că nu mai pot şi foarte puţin stau acasă, 10 ore, 12 ore, iar vin la serviciu că sunt foarte puţine cadre. Atunci am văzut că e o problemă foarte gravă.
Sunt doi bătrâni aici soţ şi soţie care au grijă unul de altul şi e foarte rău, la 65-70 de ani, se simt rău.
Reporter: Adică, spuneţi că de fapt s-au ajutat şi pacienţii între ei acolo.
Pacient: Da, da! Şi eu am ajutat pe alţi pacienţi. Le-am adus apă, am dat o mână de ajutor, le-am schimbat patul mai încolo sau aveau nevoie de oxigen. Mergeam la asistente şi spuneam, uite, la domnul ăsta îi e rău.
Redactare G.M.