Cea mai mare rată a sinuciderilor din România se înregistrează în Transilvania, iar datele depăşesc cu mult media europeană

Data publicării:
Deznădejde. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto/ Shutterstock
Deznădejde. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto/ Shutterstock

Rata sinuciderilor din Uniunea Europeană a scăzut cu peste 13 procente în ultima decadă şi a ajuns la 10,2 decese la suta de mii de locuitori la nivelul anului 2022. România este sub media europeană de 10, înregistrând 9,85 decese la suta de mii de locuitori. Cea mai mare rată a sinuciderilor din România se înregistrează în Transilvania, iar datele depăşesc cu mult media europeană, potrivit Eurostat.

Per ansamblu, ţara noastră se încadrează în media Uniunii în domeniu, însă există diferenţe mari între regiuni.

Cea mai mare rată a sinuciderilor din ţara noastră este în Transilvania, Regiunea Centru, unde se înregistrează peste 14,02 sinucideri la suta de mii de locuitori. Urmează Regiunea Nord-Est, care cuprinde mare parte din Moldova. Aici avem o rată de 11,43.

În Regiunea Sud-Est, care cuprinde Dobrogea şi Sudul Moldovei, avem 9,99 sinucideri la suta de mii de locuitori.

Urmează Regiunea de Nord-Vest, cu o rată de 9,6, Muntenia cu 8,36, şi Oltenia cu 8,14.

Cea mai mică rată a sinuciderilor din România este în Banat, Regiunea de Vest, cu 7,38 de sinucideri la suta de mii de locuitori.

Rata sinuciderilor din Uniunea Europeană a scăzut cu peste 13 procente în ultima decadă şi a ajuns la 10,2 decese la suta de mii de locuitori la nivelul anului 2022.

Slovenia are cea mai mare proporţie, aproape 20, urmată de Lituania şi Ungaria.

La polul opus este Cipru, care deţine cea mai mică rată - 2,7, urmat de Grecia şi Italia.

În ceea ce privește datele regionale (NUTS2), regiunea Limousin din Franța a înregistrat cea mai mare rată standardizată a mortalității prin sinucidere, cu 21,9 decese la 100.000 de locuitori. Această regiune a fost urmată de Dél-Alföld din Ungaria (21,7) și de regiunea Vzhodna din Slovenia (21,6).

În schimb, regiunile cu cele mai scăzute rate ale mortalității prin sinucidere au fost Voreio Aigaio din Grecia (1,5), Mayotte din Franța (1,8) și Cipru (2,7).

Mai multe decese prin sinucidere în rândul bărbaților

Ca și în anii precedenți, rata sinuciderilor a fost mai mare în rândul bărbaților decât al femeilor, bărbații reprezentând 76,7% din totalul deceselor prin sinucidere.

Cel mai mare număr de decese prin sinucidere din UE a fost înregistrat în grupa de vârstă 45-64 de ani, cu 17.441 de cazuri, reprezentând 37% din total. Grupa de vârstă de 65 de ani și peste a urmat îndeaproape, cu 15.998 de decese, reprezentând 34% din total.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF pune tunurile pe românii care scot bani de la bancomat, când vorbim de sume mari. Ce urmărește...
Digi FM
Dan Negru ironizează „Ordonanța trenuleț”: „Îi dau fiicei mele 100 de lei, îi iau 70% și...
Pro FM
Val de critici după ce Mira s-a afișat în costum de baie, cu abdomenul la vedere: „Mai pune câteva kilograme...
Film Now
Două filme noi au debutat în forţă la box office-ul nord american în perioada sărbătorilor de iarnă
Adevarul
Comuniștii au dat liber la Revelioane în România. Cum a apărut acest obicei și când se sărbătorea, de fapt...
Newsweek
Care pensionari iau 175 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie? Cum au scăpat de Ordonanța Trenuleț?
Digi FM
România, cap de listă într-un clasament al Vogue privind cele mai bune locuri de vizitat din lume în 2025: „O...
Digi World
Cum să îmbunătățești securitatea cibernetică a dispozitivelor tale. Sfaturi simple și ușor de pus în aplicare
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, mesaj emoționant la aniversarea celor 17 ani de căsnicie: „Simt o greutate pe inimă...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025