Deși euro a închis ziua de luni la o cotație de 4,5958 lei, au existat actori pe piața interbancară care au cerut pentru moneda europeană peste 4,6019 lei. Care a fost situația?
Primele tranzacții euro - leu au avut loc dimineață la valori cuprinse în intervalul de 4,593-4,594 lei pentru un euro. Valorile au crescut până în jurul orei 14.00, moment la care BNR anunță cursul oficial pentru a doua zi, după care a început o trendință de scădere, fără a ajunge însă la valorile de plecare de dimineață. La sfârșitul după- amiezii de luni, tranzacțiile s-au stabilizat în intervalul de 4,57-4,59 lei.
Au existat însă deținători de monedă europeană care au cerut nu mai puțin de 4.6018 lei pe un euro. Identic mulți actori pe piața intervalutară au oferit luni după-amiază pentru euro sume care au depășit cursul anunțat la orele prânzului de către BNR, semn ce poate indica depășirea pragului de 4,6 lei, marți. În cursul după-amiezii tranzacțiile se încheiau în plaja 4,5970- 4,5986.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5958 lei/euro, în creştere cu 0,2% faţă de cotaţia precedentă şi nivel maxim din 21 iunie, în contextul în care conjunctura internaţională rămâne nefavorabilă monedelor emergente, iar leul este afectat şi de decizii politice interne.
Vineri, BNR a afişat un curs de 4,5869 lei/euro. Leul s-a menţinut cea mai mare parte din săptămâna trecută între 4,58 şi 4,59 unităţi/euro, însă a depăşit ultimul prag şi a testat pragul de 4,60 lei începând de vineri după-amiază, pe fondul unor factori interni şi externi nefavorabili. Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,8870 lei la 3,8513 lei.
Cursul francului elveţian a crescut de la 4,0363 lei la 4,0387 lei. Cursul oficial al BNR este calculat și comunicat, nu stabilit de BNR, ca medie a tranzacțiilor făcute de bănci zilnic.