Premierul Ludovic Orban a declarat luni că restricții de deplasare spre alte țări în care crește numărul de cazuri se vor lua doar dacă pe o perioadă de 15 zile rata de transmitere depășește indicele de 5. De asemenea, premierul a declarat că urmărește deciziile care vor fi luate la nivelul Comisiei Europene, privind restricțiile de circulație.
„Doar dacă o perioadă de 15 zile constant se depășete indicele de 5 care a fost decis, se ia în calcul o restricție de deplasare. Comisia Europeană are în dezbatere instituirea unei reguli privitoare la tratamentul țărilor. În măsura în care Comisia Europeană va institui o regulă noi ne vom adapta și vom prelua decizia care este luată la nivel european”, a declarat Ludovic Orban.
În acest moment sunt 22 de state în care cetățenii români pot călători, fără a fi nevoiți ca la întoarcere să stea 14 zile în izolare sau carantină. Lista poate fi consultată AICI.
Măsura de exceptare se aplică doar statelor din zona UE si SEE. În urma consultărilor la nivelul statelor membre se va decide mecanismul de includere a celorlalte state din afara Uniunii Europene pentru măsura de exceptare de la izolare sau carantină.
Mai multe țări europene au inclus însă România pe lista restricțiilor. România este a treia țară după numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus din Europa, fiind inclusă în zona galbenă. Din această cauză, Malta, Slovacia, Danemarca și Estonia limitează, momentan, accesul românilor pe teritoriul lor.
Printre țările care se mai află în „zona galbenă” se mai numără Suedia, Portugalia, Bulgaria și Polonia. Alte țări din afara blocului comunitar care se află în zona galbenă sunt Marea Britanie și Serbia.
Redactor: Robert Kiss