Ce ne prognozează bancherii pentru următorul an

Data publicării:
bursa scadere
Foto: Getty Images

Economia românească va fi caracterizată în următorul an de o inflație situată la plaja superioară a estimărilor BNR și de o creștere economică mai moderată față de cea din prezent, estimează analiștii OTP Bank.

Foto: Csaba Balint, sursa: cont LinkedIn

Prezentăm principalele lor prognoze:

Creşterea economică. Aceasta ar putea fi de 4% în 2018 şi de 3,8% anul viitor, urmând să atingă în 2020 nivelul de 3,3%, în apropiere de potenţialul său de creştere, a afirmat, joi, Csaba Balint, analist macroeconomic la OTP Bank România, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.ro.

"Scenariul de bază pentru anul viitor este că ne aşteptăm tot la o creştere robustă, de 3,8%, puţin peste consensul pieţei, şi pentru 2020 la o creştere economică uşor peste 3%. Cred că în 2020 ajungem la creşterea potenţială. Anul 2017 a fost unul excepţional...Potenţialul de creştere noi l-am estimat la 3,4% la începutul anului, dar este mai mic, cred că undeva la 3% în acest moment", a declarat Csaba Balint.

Va veni o recesiune? Riscul de recesiune este în creştere şi s-ar putea materializa spre finalul anului 2019 sau în 2020. Totuşi, probabilitatea de materializare este destul de redusă, de 20%.
Stabilitatea este mai importantă decât creșterea. "Despre situaţia economică am zis că România este un campion. Foarte bine. Ne bucurăm. Dar, în acelaşi timp, am zis şi faptul că o decelerare ar trebui să vină. Vremea începe să se schimbe. Trebuie să recunoaştem că datele din primul trimestru au fost mai slabe decât am fi aşteptat. Economia a frânat mai brusc, dar nu am schimbat prognoza de creştere pentru anul acesta, am rămas cu 4%. În legătură cu România, cred că este important să evidenţiem că am luat premiul pentru creştere economică, dar nu mai avem nevoie de astfel de premii. Aş zice că dacă până acum am avut o Dacia Logan sau un Sandero, care se mişcă mai repede, de acum încolo vom avea nevoie mai degrabă de o Dacia Duster, care este mai stabilă. În cazul în care apar dificultăţi, putem trece mai uşor prin ele", a afirmat Balint.

Inflația. Aceasta îşi poate atinge maximul în jurul nivelului actual şi ar putea să se tempereze la 3,6% la sfârşitul acestui an, deoarece efectul de bază al unor măsuri excepţionale anterioare va dispărea. În 2019, inflaţia se poate stabiliza aproape de pragurile de 3%, uşor peste limita de toleranţă a BNR, deoarece presiunile provenite de pe piaţa strânsă a forţei de muncă rămân puternice, iar la nivel mondial preţurile de consum recuperează.

Estimările OTP sunt asemănătoare cu cele ale Băncii Naționale. ”În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au remarcat că noile date și analize reconfirmă perspectiva plafonării ratei anuale a inflației pe parcursul următoarelor luni deasupra intervalului țintei, în linie cu prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din mai 2018, potrivit căreia rata anuală a inflației ar urma să revină la finalul anului curent în apropierea limitei de sus a intervalului și apoi să reintre și să rămână în jumătatea lui superioară în cursul anului 2019”, spuneau la începutul lunii membrii Consiliului de Administrație al Băncii Centrale în minuta de politică monetară.

 

Sursa: BNR

Deficitul bugetar. Ţinta deficitului de 3% din acest an pare a fi o provocare, mai ales că statisticile bugetare apărute, bazate pe fluxuri de numerar, au fost dezamăgitoare la începutul anului 2018.

Conform raportului "Outlook H2 2018", deficitul bugetar din acest an ar putea ajunge la aproximativ 3,8% din PIB. Cu toate acestea, Guvernul vrea să se menţină în ţinta de deficit. Prin urmare, în mod similar cu 2017, ar putea fi puse în aplicare măsuri de corecţie pentru a menţine decalajul în apropierea plafonului de 3%.

Rata de referinţă este de aşteptat să ajungă la 2,75% la sfârşitul anului 2018 şi poate creşte până la 3,25% în anul 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri