Cazul ciudat al mașinii cu numărul de înmatriculare „VN 01 suveran”. Măsurile luate de oamenii legii
Data publicării:
Polițiștii rutieri din Rovinari au avut o mare suprinză zilele trecute în trafic, atunci când au văzut o mașină cu numărul de înmatriculare „VN 01 suveran”.
Oamenii legii au oprit autoturismul și, spre surprinderea lor, au aflat că bărbatul care s-a autointitulat „Viorel Suveran” nu vrea să recunoască actele de stare civilă emise de statul român, scrie adevărul.ro.
Polițiștii i-au cerut bărbatului să demonteze plăcuțele de „înmatriculare”. Cum acesta a refuzat, oamenii legii au desfăcut ei plăcuțele și l-au invitat pe bărbat la secție. Acesta i-a acuzat că îi distrug mașina și a început să-i filmeze.
Bărbatul ar face parte dintr-un grup care nu vrea să recunoască actele de stare civilă emise de autoritățile române. Potrivit bărbatului, în acest fel, orice persoană ar deveni înrobită.