Parlamentul României scoate de câțiva ani buni la închiriere, pentru evenimente private, diverse spații în incinta celei mai mari clădiri civile din lume. Exceptând cei doi ani de pandemie, sumele anuale încasate de statul român sar de jumătate de milion de euro. Anul acesta, din ianuarie și până în august în conturile Parlamentului au intrat 1,3 milioane de lei, adică aproximativ 264.000 de euro din chirii.
Sunt 10 săli care se pot închiria cu ziua în Palatul Parlamentului. Cea mai mare din ele, Sala Unirii, are 2226 mp, adică 53m x 42m. Prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a închiria acest spațiu este undeva la 5000 de euro pe zi. Dar suma exactă este negociabilă, “în funcție de complexitatea evenimentului, durată, număr de participanți”, după cum ne transmite Direcția comunicare și relații publice a Camerei Deputaților.
Capacitatea totală a spațiilor de închiriat în Palatul Parlamentului se ridică la 12.061mp. Dintr-un total de 365.000 mp de suprafață desfășurată a întregii clădiri. Cele mai mari dintre spațiile care se pot închiria la Palatul Parlamentului sunt Sala Unirii (capacitate de 1000 de locuri pentru recepții și 800 pentru dineuri), respectiv Sala Cuza (auditorium cu 1200 de locuri).
Potrivit unui Memorandum Intern al Camerei Deputaților de acum câțiva ani, tarifele percepute pentru chiria spațiilor pentru evenimente private începeau de la 1400 de euro pe zi pentru cea mai mică dintre săli (sala Nicolae Bălcescu, 378mp). Cei care doresc să închirieze aceste spații pot beneficia și de alte servicii. Un sistem de sonorizare de putere costă 150 de euro pe zi, un microfon fără fir cu stativ costă 25 de euro pe zi, un video proiector de putere mare costă 500 de euro pe zi, iar un drapel de interior costă numai 2 euro pe zi.
În anii 2020 și 2021, cu numeroase măsuri de restricție ca urmare a pandemiei de Covid, încasările Parlamentului din chirii pentru evenimente private au fost modeste de puțin peste 500.000 de lei în fiecare an. În 2019, încasările au fost de 2.754.424 lei, ceea ce înseamnă circa 550.000 de euro. Anul acesta, până în luna august, suma totală din chirii a fost de 1.319.831 lei, adică aproximativ 264.000 de euro.
Revelion la Palatul Parlamentului
Înainte de anul 2000, spațiile de închiriat în Palatul Parlamentului erau folosite și pentru nunți, însă o decizie a conducerii Camerei Deputaților a stabilit interzicerea acestui tip de evenimente. Cu toate acestea, petreceri similare au avut loc în anii trecuți. Anul acesta, spre exemplu, se va organiza în Sala Unirii din clădirea Parlamentului petrecerea denumită Revelion la Palat. Va fi o petrecere care începe pe 31 decembrie la ora 19.00 și se va încheia pe 1 ianuarie la ora 5.00 dimineața, cu muzică live, iar principalul susținător al ambientului muzical va fi Taraful Cleante. Între artiștii care vor susține concerte la Revelionul de la Palatul Parlamentului îi regăsim și pe Delia și Theo Rose. Prețul unui bilet la Revelionul de la Parlament este de 1616 lei cu loc la masă și consumație inclusă, respectiv de 536 de lei cu loc în picioare, fără consumație.