Poliţiştii spun că au fost jigniţi de clipul distribuit pe Facebook de mai mulţi membri ai PSD, printre care şi ministrul Muncii. Lia Olguţa Vasilescu a şters, după doar câteva ore, postarea în care oamenii legii sunt făcuţi „incompetenţi” şi se afirmă că „poliţiştii şi porcurorii incompetenţi caută ţapi ispăşitori”. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a evitat să comenteze subiectul.
Clipul a fost distribuit de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe pagina ei de Facebook. Iniţial, clipul a fost postat pe Internet de către viceprimarul din Craiova, Adrian Cosma, şi ar vrea să prezinte argumente în favoarea modificărilor propuse de PSD-ALDE la Codul Penal.
La finalul materialului care are mai puţin de un minut este scris cu litere mari: „Legea poate fi de partea ta! Nu de partea poliţiei şi a procurorilor incompetenţi”.
„Toată poliția s-a simțit jignită. Acum înțelegem de ce ne umilesc. Oamenii ăștia ne urăsc”, a spus Dumitru Coarnă, președintele SNPPC.
Prezenţi la un miting prin care şi-au cerut drepturile în stradă, poliţiştii veniţi din toată ţara au reacționat dur după ce au văzut clipul distribuit pe Facebook de Lia Olguța Vasilescu.
- Fac parte din acest sistem și nu pot să accept că polițiștii și procurorii sunt incompetenți.
- Noi dovedim în fiecare zi compentența noastră. În fiecare zi, minut, în care suntem acolo, în stradă. Ne-am săturat de umilință în primul rând. Noi facem meseria asta cu drag.
Întrebată cum comentează filmulețul postat de liderii PSD, ministrul de interne Carmen Dan a evitat discuţia.
Carmen Dan: Eu nu am văzut niciun clip.
Reporter: Întodeauna aţi apărat onoarea poliţiştilor şi tocmai de aceea vă întrebăm.
Reporter: Vă arătăm filmuleţul...
Carmen Dan: Tocmai de aceea zic că nu are sens întrebarea.
Alţi membri ai Guvernului par să fie de acord cu mesajul din clip.
„Sunt situații în care s-a dovedit că polițistul e incompetent. Iar acel videoclip a sugerat cu totul și cu totul altceva”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educației.
Între timp, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a şters clipul controversat de pe pagina sa de Facebook.