Un camion încărcat cu 140 de butelii cu propan a fost implicat, marţi dimineaţă, într-un incident rutier pe autostrada A1, în judeţul Arad, vehiculul lovindu-se de parapetele de protecţie după ce şoferului i s-ar fi făcut rău, în zonă existând pericol de explozie.
Incidentul a avut loc pe sensul Arad - Nădlac al autostrăzii, iar şoferul a fost găsit inconştient de către echipele de salvare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca, a declarat, pentru Agerpres, că vehiculul are urme uşoare de impact cu parapetele, dar din remorcă au căzut peste 90 de butelii cu propan.
"Pentru asigurarea zonei, existând pericolul unei explozii, echipele de intervenţie au închis temporar ambele sensuri de circulaţie de pe autostradă", a declarat Pleşca.
Echipajul SMURD care a preluat victima în stare de inconştienţă aplică manevrele de resuscitare.
Redactare G.M.