Șase câini special dresați să depisteze infecția cu noul coronavirus au recunoscut în proporție de 100% probele cu SARS-CoV-2, în cadrul unui proiect pilot de cercetare realizat de Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara și Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu.
„Primii paşi au fost deja făcuţi în luna septembrie 2020, la Centrul de la Sibiu. Au fost selectate cinci exemplare din rasa Ciobănesc German şi unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse între şapte şi nouă luni, iar în ianuarie 2021 a demarat antrenamentul cu primele probe SARS-CoV-2, recoltate de la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În cadrul proiectului de cercetare, au fost recoltate mostre de miros din transpirația unor persoane confirmate pozitiv cu infecția COVID.
„Am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi şi care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpiraţia de sub braţ, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la şedinţa de demonstraţie şi de avizare a rezultatelor acestui proiect şi am rămas surprins, dar şi impresionat. Toţi câinii care au participat au recunoscut 100% probele cu infecţie COVID-19, chiar şi în condiţiile în care instructorul a încercat să le devieze atenţia sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau şi insistau pentru proba respectivă", a spus medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara.
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziția specialiștilor Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu probe prelevate de la pacienții infectați cu COVID 19. Ulterior, în proiect au fost cooptate și alte spitale, majoritatea din județul Sibiu.
Câinii anti-COVID vor fi folosiți pe Aeroportul Internațional Sibiu
„Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaţionalizare a acestui proiect, care presupune desfăşurarea de activităţi în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus şi, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”, a declarat directorul centrului chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, Claudiu Leonard Bîlă.
Cea mai importantă condiţie a fost ca pacienţii selectaţi să nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID-19. Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicaţiei împotriva bolii.
Pentru dresajul câinilor au fost folosite câteva sute de probe. Iniţial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele şase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienţii COVID-19.
Specialiştii spun că animalele pot recunoaşte mirosurile emanate de persoanele infectate cu noul coronavirus.
Pentru început, câinii special dresaţi pentru depistarea persoanelor cu COVID-19 urmează să fie folosiţi pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Aceştia vor fi amplasaţi în aerogară, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiştii DSP Sibiu.
Editor : Mihnea Lazăr