Cadavrul unei femei, recuperat din apa mării, în zona Plajei Modern
Data actualizării: Data publicării:
Trupul neînsufleţit al unei femei a fost observat plutind în apropierea digului de nord al Plajei Modern, din Constanţa, joi dimineaţă, de o persoană care a alertat autorităţile, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Un cadavru a fost descoperit joi dimineaţa pe digul de la Plaja Modern, în zona movilei de pământ. Pompierii şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) au fost mobilizaţi pentru recuperarea corpului neînsufleţit, din apă, şi constatarea decesului, la faţa locului, ulterior acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei morţii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă.
Din primele informaţii, se pare că persoana decedată este o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani.
În urmă cu două zile, pompierii au fost solicitaţi, de asemenea, să recupereze din apa mării, tot în zona Plajei Modern, trupul neînsufleţit al unei femei de 47 ani, din Castelu, care dispăruse de acasă de 24 de ore.