Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi că toată lumea îl întreabă de metroul de la Cluj, şi ar vrea să îl întrebe şi pe domnul primar. Ministrul a precizat că prin septembrie o să meargă şi el la Cluj ca să vadă dacă avem şantierul, dacă s-au început lucrările, pentru că PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă, transmite News.ro.
Ministrul Investiţiilor a fost întrebat la Prima News dacă se va construi metroul la Cluj.
„Toată lumea mă întreabă de metroul de la Cluj, aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar”, a precizat Câciu.
„Eu pot să vă spun că prin septembrie – acum e o situaţie cu politica şi să nu se înţeleagă altfel – o să merg şi eu la Cluj să văd dacă avem şantierul, dacă s-au început lucrările. Ele trebuiau să înceapă. PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă, vreau să vedem lucruri excepţionale la Cluj, îmi exprim încrederea că o să le vedem”, a mai arătat Adrian Câciu.
Editor : B.C.