Booking.com schimbă strategia şi vine cu o nouă politică a rezervărilor

Data actualizării: Data publicării:
hotel capella singapore 3

Comisia Europeană a anunțat că Booking.com s-a angajat să pună capăt „tehnicilor manipulative” de pe site-ul său, cum ar fi termenele limită pentru efectuarea rezervărilor și prezentarea greșită a reducerilor, informează Reuters.

Executivul UE și autoritatea olandeză pentru consumatori și piețe au discutat cu Booking.com începând de anul trecut și au fost de acord cu angajamentele pe care compania și le-a asumat pentru a-și adapta practicile în conformitate cu legislația UE privind consumatorii.

„Ca lider de piață, este vital ca companii precum Booking.com să-și îndeplinească responsabilitățile în acest domeniu”, a declarat Didier Reynders, comisarul UE pentru justiție și consumatori, într-un comunicat.

Booking.com a declarat că a colaborat în mod voluntar cu Comisia și cu grupurile de consumatori naționali pentru a-și asuma angajamente în beneficiul consumatorilor din UE. „În cele din urmă, Booking crede în legislația și standardele clare care se aplică tuturor celor din industrie, pentru a crea condiții de concurență echitabile și standarde ridicate pentru consumatori”, se arată într-un comunicat.

Booking.com ar face modificările până pe 16 iunie, a spus Comisia.

Acestea includ clarificarea rezervărilor de tipul „ultima cameră disponibilă”, care se referă doar la ofertele Booking.com. De asemenea, compania ar înceta să prezinte oferte ca având un termen limită, dacă același preț se aplică și după expirarea termenului.

De asemenea, compania ar trebui să afișeze prețul total într-un mod clar și să indice dacă o gazdă privată sau o companie oferă cazarea.

Redactare G.M.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025