Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a făcut precizări, vineri, după eșecul aderării României la Spațiul Schengen. Oficialul a afirmat că Austria „nu ne-a auzit soluțiile” și a luat o decizie „injustă” la Consiliul JAI de joi. Potrivit ministrului, „deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar”.
Lucian Bode a calificat ca „injustă” decizia Austriei de a nu vota pentru aderarea României la spațiul Schengen.
„Surprinderea noastră este cu atât mai mare cu cât veto vine din partea unei țări, Austria, care fără argumente a dat acest veto în condițiile în care pe data de 16 noiembrie, aici la București, valida printr-o declarație susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a spus Bode.
El a spus că anterior votului de joi, în 23 noiembrie și 5 decembrie, România a propus mai multe soluții, care „nu au fost auzite” de austrieci: „Vorbesc de plan de acțiune, de colaborare polițienească, de acțiuni comune la frontieră, de preluare migranți”.
De asemenea, ministrul spune că nu au fost luate în considerare nici soluțiile propuse de Comisie.
„Regulile sunt foarte clare, o decizie de aderare a României la spațiul Schengen poate fi luată doar de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, secțiunea Afaceri Interne. Următorul Consiliu JAI ordinar este programat pentru luna martie. Dacă până atunci, va exista un Consiliu extraordinar, și președinția în exercițiu, cehă, a Uniunii, președinția viitoare, suedeză, de la 1 ianuarie, va agrea împreună cu Comisia, împreună cu statele candidate, să introducă pe ordinea de zi acest punct, în înțelegerea serviciliu juridic al Comisiei nu este nevoie să parcurgem toate procedrurile parcurse deja, ci este nevoie de un vot și de unanimitate”, a mai spus ministrul de Interne.
„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar”, a adăugat el.
Editor : I.C