BNR: România crește economic, dar nu se dezvoltă

Data actualizării: Data publicării:
subdezvoltare

Dezvoltarea economico-socială a României este mai lentă decât creșterea economică; nu orice creștere conduce la dezvoltare, avertizează oficialii BNR.

Dezvoltarea economico-socială a României este mai lentă decât creșterea economică, a declarat marți prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Florin Georgescu. El a spus că nu orice creștere conduce la dezvoltare dacă nu este bine gestionată, potrivit Agerpres.ro.

"Dezvoltarea economico-socială a României este mai lentă decât creșterea economică. Deci nu orice creștere conduce la dezvoltare dacă nu este bine gestionată atât de piață cât și de intervenția selectivă a statului, evoluțiile macroeconomice favorabile pe ansamblu din ultimii ani nefiind resimțite decât parțial în creșterea nivelului de trai al populației și în îmbunătățirea competitivității economiei. Acesta deoarece volumul capitalului din economie nu este adecvat, iar sectorul firmelor prezintă vulnerabilități structurale îngrijorătoare, deci economia reală, întreprinderi, și anume: viteza și consistența procesului de convergență reală depind în proporție covârșitoare de performanțele economiei reale", a spus Florin Georgescu. Potrivit acestuia, inițiativa antreprenorială în România este mai redusă decât în Uniunea Europeană, sectorul companiilor este slab dezvoltat raportat la dimensiunile pieței țări și comparativ cu celelalte stat europene foste socialiste.

"Constatăm că decalajul economic față de țările din Uniunea Europeană al României s-a redus însă raportul dintre venitul național brut și PIB s-a deteriorat. Astfel, în ultimii 17 ani, în România, convergența în termenii produsului intern brut pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare a acumulat 33 de puncte, de la 26% din media UE în anul 2000 la 59% din media UE în anul 2016. Dar raportul dintre venitul național brut, care reprezintă valoarea adăugată brută obținută de români în țară și străinătate, deci raportul dintre aceste venit național și produsul intern burt, care exprimă valoarea obținută în țară de rezidenți, de români și de străini, nerezidenți, a scăzut cu 1,8 puncte procentuale, de la 99,3% în anul 2000 la 97,5% în anul 2016", a afirmat Florin Georgescu.

Acesta susține că procentele respective înseamnă un minus de 3-4 miliarde de euro, iar rezultatul este cauzat de înrăutățirea competitivității economiei autohtone ca urmare a transformărilor. Georgescu a declarat că în România munca este mai slab remunerată comparativ cu statele dezvoltate, dar și cu fostele țări socialiste, precum Polonia sau Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri